Ludovic Orban revine cu detalii despre poza de la Guvern: 'Mi-au făcut o surpriză. Dacă e nevoie, plătesc amenda, nu mă dau în lături'
by Cristi ȘelaruLudovic Orban revine, în exclusivitate pentru MEDIAFAX, cu clarificări în privinţa controversatei fotografii de la Guvern. Premierul a precizat că poza a fost făcută cu ocazia zilei sale de naşte şi că dacă este nevoie, va plăti amenda pentru că a fumat într-un spaţiu închis.
„Este o poză de ziua mea, după ora 15 că eram cu mai mulţi colegi de-ai mei, mi-au făcut o surpriză şi au venit să-mi ureze la mulţi ani. După ce au venit i-am servit, vedeţi că sunt farfurii pe masă. I-am servit cu o gustare, cu un pahar de bere, de whiskey. Faptul că nu purtam mască se datora în primul rând faptului că eram după ce mâncasem şi îi servisem pe colegi cum e firesc ", a declarat premierul Ludovic Orban, vineri seară, pentru MEDIAFAX.
Cât despre faptul că se fuma în interiorul Guvernului, Ludovic Orban îşi recunoaşte greşeala şi plăteşte amenda dacă e nevoie.
„Sunt fumător. Mi se întâmplă să fumez. Era o ocazie de ziua mea, la care am avut nişte invitaţi şi la care am permis să se fumeze. Recunosc. Asta este. Dacă e nevoie plătesc amenda, nu mă dau în lături. Greşeala e umană. Ni se întâmplă multor", a spus Orban.
Pe reţelele de socializare circulă o fotografie în care Ludovic Orban este imortalizat, în biroul său, alături de mai mulţi miniştri. În fotografie premierul, alături de cei care îl acompaniază, fumează şi consumă băuturi alcoolice.