https://mediastiriv1.freenode.ro/image/201911/w295h180/media-157288312278844700.jpg
Foto: Organizatia Elena de Turism

Platformă online pentru programarea vacanțelor în UE și informații despre țara în care vor să călătorească

by

Comisia Europeană se pregăteşte să repornească turismul. Țările membre au convenit, vineri, asupra protocoalelor pentru redeschiderea frontierelor şi primirea turiştilor, scrie BFMTV. De asemenea, va fi lansat un site, unde oamenii vor găsi informații despre țara în care vor să călătorească, anunță MEDIAFAX.

Miniştrii turismului din țările UE au discutat un plan pentru redeschiderea frontierelor. Comisarul european pentru piața internă, Thierry Breton, a declarat pentru BFM Business că a fost întocmit un protocol comun.

„Am realizat un fel de protocol comun. Deci, avem acum protocoale comune pentru trecerea frontierelor, pentru primirea turiştilor în vacanţă, pentru a verifica dacă sunt luate măsuri de distanţare socială, măsurile de protecţie a sănătăţii. Protocolul există”, a spus Thierry Breton.

Totodată, comisarul a anunţat lansarea unui site reopen.eu, unde oamenii vor găsi informații cu privire la ţara în care vor să călătorească.

„Va centraliza cele mai bune practici, astfel încât, dacă doriţi să călătoriţi în UE pentru a vă petrece vacanţa, veţi şti exact cum va avea loc deplasarea şi ce veţi găsi la sosire, inclusiv date despre măsurile de precauţie şi măsurile luate de toţi miniştrii turismului”, a mai spus Thierry Breton.

Redeschiderea frotierelor pentru turism ar trebui să aibă loc în a doua jumătate a lunii iunie.