https://mediastiriv1.freenode.ro/image/201806/w295h180/media-152888291031448200.jpg
Foto: RTV.net

Ministrul Agriculturii spune că Programul Tomate a fost compromis: 'Au fost date în plată multe dosare fictive'

by

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Oros, a declarat vineri, la Oradea, că Programul Tomate a fost compromis pentru că s-a permis să fie date în plată foarte multe dosare fictive, el referindu-se din noul la cele 417 astfel de cazuri din judeţul Olt, în legătură cu care a fost sesizat DNA.

"Programul Tomate durează de trei ani, acesta fiind al patrulea an. Din păcate, şi acest program a fost compromis pentru că s-a permis, sigur cu colaborarea statului, ca foarte multe dosare fictive să fie date în plată. Doar în judeţul Olt sunt 417 dosare fraudate şi trimise la DNA. Asta pentru că un funcţionar din judeţul Olt a observat că foarte multe dosare pe care el le-a respins au fost date în plată. Nici nu vreau să mă gândesc la dimensiunea naţională a acestei fraude, a spus, în conferinţă de presă, ministrul Oros, scrie agerpres.ro.

Potrivit acestuia, anul trecut s-au plătit din buget 62 de milioane de euro pentru Programul Tomate, în condiţiile în care, comparativ, anul acesta, schemele de sprijin pentru compensaţii în agricultură se ridică la 80 de milioane de euro. "Anul trecut doar pentru Programul Tomata s-au dat 62 de milioane de euro", a punctat ministrul Agriculturii.

Pe de altă parte, datele de la INS indică faptul că în fiecare din aceşti ani au crescut importurile de tomate, a adăugat el.

"A fost o măsură lansată care practic trebuia să rezolve o problemă punctuală: să nu mai importăm roşii şi să avem roşii produse în ţară exact în perioadele descoperite, primăvara devreme şi toamna târziu. În mod normal, ar trebui să scadă importurile această infuzie de bani pe care bugetul o face şi o dă într-o anumită producţie. Dar în 2017 a crescut faţă de 2016, apoi în 2018 a crescut, în 2019 a crescut. Sunt curios ce o să fie anul acesta", a declarat ministrul Agriculturii.

Adrian Oros a precizat că, încă de la începutul mandatului său, a susţinut continuarea tuturor programelor de sprijin, însă cele care nu merg ar trebui să fie schimbate sau îmbunătăţite. "Foarte mulţi agricultori întreabă de ce nu se face Programul Leguma în spaţii protejate? De ce doar tomata? Pentru că sunt legumicultori care ar cultiva şi altceva", a afirmat ministrul.

El a făcut un apel către membrii echipelor de constatare din acest program să fie cât mai riguroşi şi să nu permită "unor şmecheri să ia banii care ar trebui să ajungă de fapt la cei care cultivă".