Mobilizare în structurile Ministerului de Interne pentru minivacanța de 1 iunie
Aproximativ 28.000 de poliţişti, jandarmi, pompieri şi poliţişti de frontieră acţionează, zilnic, în perioada minivacanţei de 1 iunie, pentru a asigura siguranţa, ordinea publică şi intervenţia în situaţii de urgenţă.
“În contextul minivacanţei prilejuite de sărbătorirea Zilei de 1 Iunie, la nivelul Ministerului Afacerilor Interne au fost luate măsuri suplimentare pentru prevenirea faptelor ilegale, prin asigurarea unei prezenţe suplimentare a efectivelor de ordine publică la nivelul întregii ţări, precum şi pentru asigurarea intervenţiei imediate în cazul unor urgenţe medicale”, potrivit unui comunicat.
Una dintre priorităţile angajaţilor MAI aflaţi în teren este respectarea măsurilor dispuse pentru protejarea sănătăţii cetăţenilor.
Potrivit MAI, pentru asigurarea ordinii şi siguranţei publice vor acţiona în medie, în fiecare zi, aproximativ 12.000 de poliţişti, cu 4.843 de mijloace de intervenţie.
Pentru siguranţa traficului, pe cele mai importante artere rutiere din ţară, sunt amplasate 313 aparate radar. Echipajele vor beneficia de sprijin aerian din partea aeronavelor Inspectoratului General de Aviaţie.
Totodată, în fiecare zi, peste 6.000 de jandarmi vor desfăşura misiuni în sprijinul cetăţenilor.
Misiunile de răspuns în situaţii de urgenţă, inclusiv cele care privesc cazurile de prim-ajutor medical, vor fi asigurate, în această minivacanţă, de aproximativ 5.000 de pompieri militari şi paramedici, cu 3.400 de mijloace tehnice (800 de echipaje stingere, 100 de maşini de descarcerare, peste 400 de echipaje SMURD).
De asemenea, pentru supravegherea şi controlul frontierei de stat, vor fi zilnic la datorie aproximativ 4.100 de poliţişti de frontieră, cu peste 900 de mijloace tehnice.
“Având în vedere că, începând cu data de 1 iunie, vor fi reluate transporturile rutiere şi feroviare internaţionale de persoane prin servicii regulate, vor fi dispuse măsuri pentru folosirea la maxim a infrastructurii punctelor de trecere a frontierei. În această perioadă, formalităţile de frontieră urmează aceeaşi procedură în sensul că, pe lângă controlul specific la intrarea în ţară, persoanele sunt preluate de către reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publica pentru completarea declaraţiei pe proprie răspundere şi efectuarea triajului epidemiologic”, arată sursa citată.
Reprezentanţii MAI amintesc că, până în 31 mai, inclusiv, este obligatorie justificarea deplasării persoanelor în afara localităţilor.
Potrivit Poliţiei Capitalei, în perioada minivacanţei acţionează în medie, în fiecare zi, aproximativ 1.100 de poliţişti, care vor avea şi sprijin din partea Poliţiei Locale