Căști wireless Oppo Enco W31 – review
Oppo a adus în România pe lângă smartphone-urile sale în genul Find X2 și accesorii din domeniul audio, așa discutăm astăzi despre Oppo Enco W31. Le găsiți la precomandă prin cel mai mare magazin online din țara noastră.
Oppo Enco W31 – 329 lei la eMAG;
Mi se pare a fi un preț atractiv și de la bun început vă spun că sunt printre cele mai bune soluții ca raport preț / experiență de utilizare. Sunt cu mult peste seriile Redmi AirDots de la Xiaomi și nu există termen de comparație cu produsele low-cost de la alte branduri mai mult sau mai puțin cunoscute.
Cu ce ies căștile Oppo Enco W31 în evidență?
- design (adoptă cumva linia încetățenită de la AirPod-urile Apple, atenție maximă la detalii de la materialele folosite pentru căști și până la pad-ul de încărcare);
- audiție (microfon dual cu funcție de noise cancelling);
- autonomie decentă pentru categoria de preț din care fac parte (3.5 ore + alte 15 ore de la carcasa de încărcare);
- compacte (50 gr. cu cutie cu tot) + USB type-C + bluetooth 5.0);
- preț atractiv.
Dacă sunteți curioși despre modul în care se descurcă Oppo Enco W31 vă invit să ne citiți recenzia. Știu că Darius este specialistul nostru în căști audio, iar materialele sale sunt cele mai complete din acest punct de vedere (îl ajută și urechea cu adevărat fină :)). Acum trebuie să vă mulțumiți și cu impresiile mele.
Specificații
- două variante de culoare (Negru / Alb);
- driver dinamic de 7 mm cu sensibilitate la 95 dB @ 1 kHz;
- răspuns în frecvență de la 20 Hz la 20 kHz;
- bluetooth 5.0, acoperire până la 10 metri, USB type-C pentru încărcare;
- baterie de 25 mAh, carcasă de încărcare cu 350 mAh. Autonomia ar fi de 3.5 ore pentru o încărcare, 15 ore cu carcasa (autonomie atinsă cu volumul setat la 50%), iar 2.5 ore ar fi necesare spre a încărcare căștile și charging case-ul de la 0 – 100%;
- certificare IP54 în ce privește rezistența la contactul cu apa și praful.
Design
Am primit căștile în sine, dar cei ce vor cumpăra căștile vor avea în pachetul de retail: carcasa de încărcare, căștile în sine, 2 seturi de dopuri de protecție (mari și mici pe lângă cele medii deja echipate pe căștile wireless), cablu USB Type-C – USB, ghid de utilizare.
Am primit Enco W31 în carcasa albă. În partea superioară se află logo-ul Oppo, în partea frontală remarcați locașul din care se deschide cutia de încărcare, iar pe pe laterala opusă se află portul USB type-C.
Este un plastic mat, plăcut la atingere și se vede atenția la detalii specifică Oppo. La deschidere veți remarca căștile în locașu lor, dar și un buton cu un LED ce se aprinde verdem, alb sau alb intermitent. Are rol pe partea de conectare a căștilor la smartphone, mai multe detalii la capitolul conectivitate.
Căștile sunt îmbrăcate în 2 culori: alb și argintiu. Aici aș remarca rezistența structurală, lasă impresia de rezistență în timp. Sunt și foarte ușoare, nu le simți deranjante nici după o utilizare îndelungată.
În articol am prins și o galerie de imagini ce ar trebui să vă ajute în a vă forma o impresie legată de designul adoptat Oppo Enco W31. Concluzia pe repede înainte la acest capitol ar fi că avem o cutie compactă, căști bine fabricate. Mai rămâne să descoperim și cum se descurcă în ce privește partea audio.
Sunet
Sunt importante dopurile, să le alegeți pe cele potrivite pentru urechea voastră. Fără dopuri montate corect nu ai parte de un sunet pe măsura așteptărilor (mai ales dacă citești recenzii precum cea de față).
Sunt două moduri:
Bass Mode;
Balance Mode.
Le puteți activa prin dubla apăsare rapidă a căștii din stângă. În funcție de melodia ascultată puteți alege pentru un plus de bass sau pentru o egalizare a mediilor, înaltelor și joaselor.
Trecerea se simte imediat. Bass-ul mi se pare pronunțat, destul de puternic și imersiv pentru un astfel de format de căști. Din segmentul low-cost m-am raportat la Redmi AirDots. Știu că vorbim de alt orizont de preț, dar la fel și în ce privește stabilitatea și calitatea sunetului nu pot fi făcute comparații, Enco W31 joacă în altă ligă.
Cine caută un sound care să rupă urechea (în sens figurat), ar trebui să se orienteze spre altceva. Formatul căștilor de față nu permită asta și nici reglementările stricte ce trebuiesc respectate în UE. Calitatea sunetului de pe căștile Oppo vine din faptul că fiecare cască primește sunet în mod independent de la smartphone. Funcția de noice cancelling se bazează pe două microfoane și în sesiunile de Zoom mi s-a părut că se descurcă excelent.
Atenuează foarte bine și zgomotele ambiante, bineînțeles nu se compară cu Bose QuietComfort 35 II, dar pentru dimensiunile lor se descurcă neașteptat de bine, mai ales în această categorie de preț. Darius ar fi putut să facă comparație cu mult mai scumpele Sony WF-100XM3 (de aproape 3 ori).
Se aud bine spre foarte bine, excelent dacă ne raportăm la preț. Apreciez și stabilitatea, faptul că se menține conexiunea cu smartphone-ul fără nicio problemă, nu se întâmplă ca o cască să funcționeze și alta să piardă semnalul etc. Când nu le porți la ureche, se oprește muzica automat în câteva secunde. Asta le ajută să prezerve și partea de autonomie.
Conectivitate
La capitolul conectivitate ies în față cu: bluetooth 5.0 pentru conexiunea cu telefonul mobil (cel mai nou standard în domeniu), USB type-C pentru încărcare bateriei de 350 mAh din carcasă.
Butonul din carcasă însoțit de LED-ul flash joacă un rol important pe partea de conexiunea. Îl apăsați prelung și LED-ul va deveni alb intermitent, așa puteți deschide sesiunea de bluetooth de pe smartphone spre a le găsi. Când căștile se încarcă, LED-ul respectiv se aprinde portocaliu, iar când sunt încărcarte la valoarea maximă trece pe culoarea verde.
Nu pierd conexiunea cu telefonul și în funcție de spațiu poți trece chiar și de bariera celor 10 metri prevăzuți în materialele de prezentare.
Autonomie
Cu volumul la peste 70 – 80% am obținut în jur de 2 ore – 2 ore și jumătate. Oppo afirmă că pot atinge 3 ore și jumătate cu volumul la 50%. Mi se pare o valoare aproape de adevăr. Carcasa de 350 mAh le oferă multiple încărcări, le poți alimenta de 3 – 4 ori fără grijă. Plus că pe USB Type-C alimentezi carcasa de tip pad de încărcare în 2 ore și jumătate. O conectezi la laptop etc și în scurt timp ai peste 10 – 12 ore de autonomie pe căștile Enco W31.
Preț
Căști bluetooth Oppo Enco W31 – 329 lei la eMAG în etapa de precomandă;
Concluzii
Oppo Enco W31 le consider de-a dreptul impresionante ca raport preț / specificații. Sunt dovada că poți avea o calitate bună și la un preț așezat. Impresionează prin modul în care sunt fabricate, fără concesii de vreun fel, prin sunetul echilibrat indiferent de tipul melodiilor redate, ușurința în utilizare.
Bineînțeles, parcă mi-aș fi dorit un plus de amplitudine și bass, o autonomie ceva mai mare, dar la 329 lei le consider excelente.
PRO
- design (alb + argintiu în cazul căștilor, alb pentru carcasă, bine închegată și dă impresia de rezistență în timp);
- ușurință în utilizare;
- sunet echilibrat, noise canceling neașteptat de bun pentru această categorie de preț.
CONTRA;
- parcă mi-aș fi dorit un plus de autonomie.