Ultima oră! Șase apartamente și alte patru imobile ale lui Plahotniuc, în sumă de 33 de milioane de lei, puse sub SECHESTRU
by Jurnal.mdBunuruile imobile ale fostului șef al Partidului Democrat, Vladimir Plahotniuc, au fost puse astăzi sub sechestru prin decizie judecătorească. Este vorba despre șase apartamente și patru încăperi nelocative, în sumă de 33 de milioane de lei.
Procurorii au mai cerut sechestru și pe averea lui Plahotniuc în străinătate - vilele din Elveția, Franța și România, 5 autoturisme și o barcă (înregistrate în Elveția), precum și 4 autoturisme (înregistrate în Republica Moldova), în valoare de 7,7 milioane de euro. Cererea însă a fost respinsă.
Procuratura Anticorupție a înaintat Judecătoriei municipiului Chișinău, sediul Ciocana, șase demersuri privind aplicarea sechestrului pe bunurile ale cărui beneficiar efectiv este Vladimir Plahotniuc.
Prin urmare, astăzi, magistrații au admis DOAR UNUL dintre cele șase demersuri depuse de procurori, dispunând aplicarea sechestrului pe 10 imobile, și anume - 6 apartamente și 4 încăperi nelocative din Republica Moldova, estimate la circa 33 de milioane de lei.
Celelalte cinci demersuri, prin care procurorii solicitau sechestrarea vilelor din Elveția, Franța și România, 5 autoturisme și o barcă (înregistrate în Elveția), precum și 4 autoturisme (înregistrate în Republica Moldova), în valoare de 7,7 milioane de euro, au fost RESPINSE.
Lista de proprietăți a fost identificată de Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale, care a stabilit că, deși toate sunt înregistrate pe persoane terțe, beneficiar efectiv al acestora este cetățeanul Vladimir Plahotniuc.
Procuratura anunță că va contesta hotărârea instanței de judecată și va insista pe sechestrarea tuturor bunurilor mobile și imobile, ale cărui beneficiar efectiv este cetățeanul Plahotniuc.