https://www.mediafax.ro/images/pixel.png

Contradicţii în deciziile privind relaxarea de 1 iunie. Masca devine obligatorie şi în aer liber, şi în spaţii publice închise

by

Apar contradicţii în setul de măsuri de relaxare ce vor fi aplicate începând cu 1 iunie. Ludovic Orban ţi-a dat, ieri, vestea că poţi participa la spectacole şi alte evenimente culturale, dacă sunt organizate în aer liber. Principala regulă este că numărul maxim de spectatori trebuie să fie de 500.  

Hotărârea Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă anunţată ieri spune că organizatorii trebuie să fie atenţi să amenajeze locuri pe scaune aflate la distanţă de minimum 2 metri, unul faţă de celălalt şi spectatorii să aibă mască de protecţie. Toate detaliile urmează, însă, să fie enumerate într-un ordin.

ULTIMELE ȘTIRI


Mai multe subiecte: Trebuie să repornim businessul Jurnal de carantină

Chiar şi aşa, dacă ne uităm la prevederile din urmă, observăm că în ordinul MAI-Ministerul Sănătăţii (publicat în Monitorul Oficial pe 22 mai) există o obligaţie ce intră în contradicţie cu cea de mai sus. Acolo este obligaţia ca masca să fie purtată doar „în spaţiile publice închise, spaţiile comerciale şi la locul de muncă”.

De exemplu, alte astfel de adunări publice, organizate săptămânal în aer liber, sunt slujbele religioase. Acolo nu există număr maxim de participanţi, aşa cum a explicat Grupul de Comunicare Strategică.

Singura prevedere care menţionează masca este în ordinul nr. 875/80/2020 pentru aprobarea regulilor privind accesul în lăcaşele de cult: „În interiorul lăcaşelor de cult şi în locaţiile unde se organizează slujbe cu caracter privat este obligatorie purtarea măştii, astfel încât să acopere gura şi nasul”.

Nu este menţionat în mod clar că eşti obligat să porţi mască în curtea bisericii. 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri: masca, purtarea obligatorie a mastii, reguli 1 iunie, 1 iunie