https://mediastiriv1.freenode.ro/image/202003/w295h180/media-158532910275725600.jpg
Foto: Twitter

Moscova îşi detaliază bilanţul morţilor din cauza covid-19 - L-a revizuit în scădere şi este acuzată de 'manipulare'

by

Oraşul Moscova şi-a detaliat statisticile cu privire la morţi şi a atribuit 636 de morţi înregistraţi în aprilie în mod direct covid-19, însă a identiifcat alte 925 de decese în care noul coronavirus ar fi putut fi un factor - precizări pe care le face în urma unor acuzaţii de ”manipulare” a datelor, relatează AFP, potrivit news.ro.

Capitala rusă - principlaul focar al epidemiei covid-19 în Rusia - a revizuit în scădere - de la 939 la 636 - numărul deceselor cauzate în mod direct de covid-19.

Numai aceste decese sunt introduse în bilanţul oficial al numărului morţilor din cauza covid-19.

Departamentul Sănătăţii de la Moscova a detaliat însă, pentru prima oară, morţile în care noul coronavirus este considerat un ”factor anex”.

Astfel, 756 de persoane testate pozitiv cu noul coronavirus au murit la Moscova, însă din cauza altei boli, potrivit autopsiei acestora.

În 360 de cazuri, covid-19 este considerat ca ”antrenând probabil o influenţă importantă asupra bolii principale şi complicaţiilor ei mortale”.

Tot în urma unor autopsii, 169 de persoane care au fost testate negativ cu noul coronavirus - atât pe când erau în viaţă, cât şi după ce au murit - sunt suspectate că au murit din cauza covid-19.

În total, 1.561 au murit, astfel, ”în legătură” cu noul coronavirus, la Moscova.

Rusia este acuzată de presă şi critici de faptul că-şi ”machiază” statisticile cu privire la morţi, un lucru care ar explica faptul că a înregistrat puţin peste 4.000 de morţi, mai puţini decât în Europa Occidentală.

Autorităile ruse au respins aceste acuzaţii, subliniind că au precizat mereu că înregistrează numai decesele a căror primă cauză este noul coronavirus, în contextul în care alte ţări înregistrează toate decesele persoanelor testate pozitiv.

Guvernul rus a mai recunoscut că se aşteaptă la o creştere ”semnificativă” a mortalităţii generale în mai.

Însă Executivul consideră că mortalitatea din cauza covic-19 în Rusia va fi mai mică decât în Europa Occidentală, pentru că epidemia a afectat ţara mai târziu.

Sistemul rus de sănătate a fost astfel reorganizat, între timp, iar o politcă de depistare masivă a fost implementată. Alţi factori - şi anume demografici - sunt de asemenea luaţi în calcul.

VÂRF DE 232 DE MORŢI

Pe de altă parte, Rusia a înregistrat vineri un vârf de 232 de morţi din cauza covid-19 în ultimele 24 de ore, iar bilanţul a crescut la 4.374 de la începutul epidemiei, relatează Reuters.

Autorităţile sanitare au anunţat 8.572 de contaminări în ultimele 24 de ore, iar bilanţul a crescut la 387.623 de la începutul epidemiei.

Rusia este a treia cea mai afectată ţară de pandemie ca număr de îmbolnăviri, după State Unite şi Brazilia.