Coronavirus în România: 191 de cazuri noi, bilanțul a urcat la 18.982 / Bilanțul zilnic se menține sub 200 pentru a patra zi la rând / Situația în fiecare județ
by RedactiaNumărul cazurilor de coronavirus a ajuns vineri la 18.982, după raportarea a 191 de cazuri noi. Bilanțul zilnic al îmbolnăvirilor se menține, pentru a patra zi, sub pragul de 200. Cel mai afectat județ se menține Suceava, cu 3.496 de cazuri, ceea ce înseamnă 15 cazuri noi în ultimele 24 de ore. Urmează București, cu un total de 1.944 de cazuri, cu 56 de îmbolnăviri noi. De la începutul pandemiei, s-au vindecat 12.829 de români.
Până astăzi, 29 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 18.982 de cazuri de persoane infectate cu coronavirus. De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 191 de noi cazuri de îmbolnăvire.
Totodată, până acum, au decedat 1240 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș, Giurgiu, Bihor, Argeș, Vaslui, Botoșani, Alba, Sălaj, Brașov, Mehedinți, Teleorman, Gorj, Prahova, Vâlcea, Călărași, Maramureș, Olt, Ilfov și Harghita.
La ATI, în acest moment, sunt internați 182 de pacienți.
Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 3.371 de persoane. Alte 95.176 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 421.451 de teste.
Numărul de cazuri confirmate, pe județe, potrivit raportării Institutului Național de Sănătate Publică:
- 1. Alba 378
- 2. Arad 696
- 3. Argeș 253
- 4. Bacău 502
- 5. Bihor 582
- 6. Bistrița-Năsăud 331
- 7. Botoșani 744
- 8. Brașov 736
- 9. Brăila 27
- 10. Buzău 188
- 11. Caraș-Severin 112
- 12. Călărași 92
- 13. Cluj 549
- 14. Constanța 279
- 15. Covasna 229
- 16. Dâmbovița 282
- 17. Dolj 217
- 18. Galați 591
- 19. Giurgiu 216
- 20. Gorj 137
- 21. Harghita 124
- 22. Hunedoara 631
- 23. Ialomița 360
- 24. Iași 540
- 25. Ilfov 518
- 26. Maramureș 97
- 27. Mehedinți 109
- 28. Mureș 680
- 29. Neamț 879
- 30. Olt 80
- 31. Prahova 110
- 32. Satu Mare 61
- 33. Sălaj 87
- 34. Sibiu 500
- 35. Suceava 3.496
- 36. Teleorman 144
- 37. Timiș 504
- 38. Tulcea 145
- 39. Vaslui 162
- 40. Vâlcea 28
- 41. Vrancea 608
- 42. Mun. București 1.944
- 43. - 34
195 de amenzi în ultimele 24 de ore
Pentru încălcarea măsurilor impuse în stare de alertă, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore, 195 de amenzi în valoare de 153.200 de lei. De asemenea, ieri au fosst constatate 4 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor. Tot joi, 50 de persoane care nu au respectat măsura izolării la domiciliu sau a carantinei au fost introduse în carantină instituționalizată pentru 14 zile sau a fost dispusă măsura carantinării instituționalizate pentru o nouă perioadă de 14 zile.
3.074 de români din străinătate infectați cu coronavirus / 106 au murit
În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 3.074 cetățeni români au fost confirmați cu coronavirus: 1.699 în Italia, 561 în Spania, 84 în Franța, 583 în Germania, 87 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 3 în SUA, 4 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 2 în Turcia și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia și Suedia. De la începutul epidemiei de COVID-19 și până la acest moment, au murit 106 de cetățeni români aflați în străinătate: 31 în Italia, 19 în Franța, 35 în Marea Britanie, 9 în Spania, 6 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA și unul în Brazilia.
Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 22 au fost declarați vindecați: 9 în Germania, 9 în Franța, 2 în Indonezia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.