Festivalul de Film şi Istorii Râşnov 2020, în iulie şi august. Tema ediţiei - „Război şi Pace”
by Patricia MarinescuFestivalul de Film şi Istorii Râşnov (FFIR) va avea loc anul acesta în perioadele 17 - 26 iulie şi 21 - 30 august, iar tema aleasă este „Război şi Pace”.
Programul cuprinde peste 60 de proiectii de film, 20 de dezbateri, 15 concerte, invitaţi speciali, spectacole de teatru, lansări de carte şi expoziţii.
„Pentru ca programul e foarte dens şi ca sa putem respecta condiţiile de siguranţă, am hotărât să împărţim programul în două”, au transmis organizatorii.
Între 17 şi 26 iulie, va avea loc FFIR #12.1 (cu accent pe noţiunea de Pace), iar între 21 şi 30 august, FFIR #12.2 („varianta Război-nică”).
Programul complet şi detalii vor fi transmise în curând, iar organizatorii au precizat că va fi pregătită şi o infrastructură de live streaming pentru cei care nu vor putea ajunge la festival.
Festivalul de Film şi Istorii Râşnov este un eveniment certificat Europe for Festivals, Festivals for Europe şi Eveniment Responsabil, organizat de Primăria Râşnov, Asociaţia Râşnov Society şi Asociaţia Mioritics.