https://cmedia.romaniatv.net/image/202005/w620/covid_15026100.jpg

Ambulanţier din Suceava, mărturii cutremurătoare: "Cine nu crede că există COVID, să vină la Suceava să vadă"

Un ambulanţier din Suceava a povestit coşmarul prin care a trecut după ce a fost infectat cu coronavirus. 

Ștefan Noroc este ambulanțier la Serviciul de Ambulanță Suceava şi a fost infectat cu coronavirus. Acesta a povestit clipele de coşmar prin care a trecut. 

"Pe data de 20 - 21, am nişte chemări, că așa se spune la noi, cu ambulanţa, cu încă o doamnă asistentă care, din păcate, i-a dat boala şi soţului ei şi a fost fatală. Soţul ei a decedat. După-amiază, ne-au pus să golim secţia Pneumologie de la Suceava, ca să o pregătească pentru COVID. Asta se întâmpla în 20 - 21 martie.

A doua zi am dus nişte cetăţeni din Aeroportul Salcia, pentru izolare, la Vatra Dornei şi, după trei zile, a început să îmi fie rău, cu febră mare, să mă doară încheieturile, mă sufocam. Când am văzut situaţia, l-am sunat pe domnul director de la Ambulanţă şi mi-a zis să vin urgent la spital. Am ajuns acolo şi m-a şi internat, eram în stare gravă. Am stat internat de pe 26 martie până pe 18 aprilie. Pe 18 aprilie, mi s-a făcut încă un test şi a ieşit negativ și am fost externat.

După câteva zile, am început iar să mă simt rău. Nu puteam respira. Am mers din nou la spital unde am stat internat într-o secţie non-COVID, de pe 30 aprilie până pe 8 mai. După a doua internare, mi-e un pic mai bine, dar am rămas cu sechele de respiraţie.

Citesc ce scrie pe biletul de externare: embolie pulmonară lob superior drept, fibroză pulmonară anticoagulare orală. A fost groaznic. Cine nu crede că există COVID, să vină la Suceava să vadă", a povestit  Ștefan Noroc, potrivit DcNews. 

Citeşte şi BILANŢ CORONAVIRUS ROMÂNIA 29 MAI. 191 de noi cazuri în 24 de ore, amenzi de peste 150.000 de lei şi aproape 13.000 de vindecaţi

Loading...