https://cdn.g4media.ro/wp-content/uploads/2020/01/Catalin-Predoiu.jpg

Protest online / Peste 300 de membri ai comunității Declic i-au cerut simultan ministrului justiției să desființeze urgent Secția Specială

by

Comunitatea Declic îi solicită ministrului Justiției, printr-un protest online, să reia dezbaterea asupra proiectului de lege pentru desființarea Secției de Investigare a Infracțiunilor din Justiție, blocat de 4 luni la Ministerul Justiției, de arată într-un comunicat al organizației.

Comunitatea Declic a organizat, joi, un altfel de protest, în online: peste 300 de membri i-au scris, simultan, ministrului Cătălin Predoiu mesaje pe pagina de Facebook și i-au cerut să desființeze urgent Secția Specială.

”Am ales această formă de protest pentru a fi vizibili, dar și pentru a respecta măsurile impuse în timpul Stării de Alertă, când nu sunt posibile proteste în stradă. Important este ca mesajul nostru să ajungă la destinatar și cred că domnul ministru Cătălin Predoiu a văzut sutele de mesaje scrise de membrii Declic. Așteptăm acum și răspunsul la solicitarea noastră”, a declarat Cătălina Hopârteanu, campaigner Declic.

Context

Plenul CSM a votat, joi, pentru menținerea SIIJ: 10 voturi pentru menținere, 8 împotrivă, un vot nul. Codruț Olaru a votat împotriva desfiintarii, iar procurorul general, Gabriela Scutea, a dat vot nul, potrivit informațiilor G4Media.ro.

Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a votat pentru desființarea SIIJ. Avizul CSM pe proiectul de lege inițiat de USR pentru desființarea SIIJ e consultativ, dar el transmite un mesaj puternic Parlamentului, acolo unde proiectul va fi votat.

Jurnalista Ioana Ene Dogioiu a postat pe Facebook declarațiile procurorului general, din care lasă să se înțeleagă că nu și-a anulat votul. ”Am intrebat-o pe dna Scutea daca si-a anulat votul din CSM in privinta SIIJ: <<Nu. In calitate de procuror general, imi voi asuma situatiile in care votul va fi nul. Astazi nu este cazul. Raman constanta referitor la desfiintarea SIIJ si azi a fost o ocazie in care a rezultat ca aducem contributii tehnice consistente.>>”

Fostul ministru al justiției, Ana Birchall, a scris, pe Facebook, că ”este inexplicabil felul în care plenul CSM a înțeles astăzi să sfideze” solicitările privind desființarea secției speciale, precizând că ”în forma actuală, SIIJ este o Cooperativă Nufărul de albire a magistraților certați cu legea sau corupți”.

Deputatul USR Stelian Ion, unul dintre inițiatorii propunerii legislative de desființare a Secției Speciale de investigare a magistraților, a reacționat joi la avizul negativ dat de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) spunând că acesta reprezintă ”un moment foarte trist pentru justiția noastră” și a anunțat că inițiativa își va continua drumul în Parlament și va fi supusă la vot, moment în care se va vedea ”cine îi continuă opera lui Dragnea și cine nu”.

Citește și

CSM a votat împotriva desființării Secției Speciale. Procurorul general, Gabriela Scutea, a dat vot nul