Grupul Carmistin investește 8 milioane de euro în proiectul de modernizare și repunere în funcțiune a fostelor ferme Piscani din Scornicești
by Profit.roGrupul românesc Carmistin lansează un nou proiect de investiții, în localitatea Scornicești, județul Olt, investiție care va crea peste 250 de locuri de muncă din momentul începerii lucrărilor de reconstrucție a fermelor.
În 2019, Grupul Carmistin a preluat fostele ferme de creștere a puilor Piscani, din Scornicești, județul Olt, aflate într-o stare avansată de degradare și ieșite total din activitatea economică de mai bine de 30 de ani. În perioada imediat următoare, Grupul românesc plănuiește demararea unui proiect de investiții estimat la peste 8 milioane de euro, pentru refacerea, modernizarea și retehnologizarea acestora, precum și punerea lor în funcțiune sub brandul consacrat LaProvincia.
În vederea reconstrucției sunt contractate firme locale, care angrenează peste 250 de muncitori de la nivel local. Odată cu darea în funcție a exploatației zootehnice, Grupul Carmistin intenționează să selecteze, instruiască și angajeze personal din plan local, în vederea desfășurării de activități specifice legate de operarea fermelor, ferme ce vor funcționa sub brandul cunoscut deja în zona Olteniei – LaProvincia.
Înființat în anul 2000 de familia Paraschiv, grupul este unul dintre cei mai mari jucători de pe piața agroalimentară din România, fiind unul dintre puținele holdinguri agricole românești care funcționează în sistem integrat.
Grupul Carmistin are peste 1.800 de angajați la nivel național și cuprinde peste 20 de companii grupate în patru divizii de producție – pui, porc, vită și agricultură. Principalele companii sunt Avicarvil, Avirom Plus, Avicarvil Farms, Avicarvil Farming, Avicarvil Food & Distribution, Porcellino Grasso, Agrikilti, Carmistin Trading, Carmistin International, Pajo Agriculture, Tracian Beef ș.a.
Carmistin este unul dintre puținele holdinguri românești care integrează în proporții de 90% lanțul de producție agrozootehnic, începând de la cultivarea cerealelor, producția de furaj, creșterea animalelor (pui, porc, vită) până la abatorizare, procesare și distribuție de produse și preparate din carne (inclusiv în rețeaua proprie de retail).
Companie cu capital 100% românesc, Grupul Carmistin investește în modernizarea de noi ferme, creează noi locuri de muncă și dezvoltă programe de responsabilitate socială. Experiența și competitivitatea Grupului Carmistin sunt demonstrate de succesul unor proiecte ample, precum preluarea și punerea în funcțiune a platformelor agroalimentare deținute de Compania Oltchim S.A. și platformele logistice și de producție ale fostei Societăți Avicola Târgu Jiu, active pe care le-a achiziționat și retehnologizat complet.