Renault anunţă suspendarea proiectelor de creştere a capacităţii de producţie în România, ca parte a unui plan de reducere a costurilor
by Cătălin Lupășteanu, reporterGrupul Renault a anunţat, vineri, suspendarea proiectelor de creştere a capacităţii de producţie în România şi Maroc, ca parte a unui plan de reducere a costurilor la nivel global, potrivit Agerpres.
Potrivit unui comunicat de presă al grupului francez, planul de transformare are ca scop realizarea unor economii de peste 2 miliarde de euro pe parcursul a trei ani şi punerea bazelor unui nou model de competitivitate.
"Dificultăţile cu care se confruntă Grupul, criza majoră prin care trece industria auto şi urgenţa tranziţiei ecologice sunt imperative care determină compania să accelereze această transformare. Acest proiect de plan va consolida capacitatea de adaptare a Grupului, prin concentrarea pe generarea de flux de numerar, păstrând în acelaşi timp clientul în centrul priorităţilor sale. Se bazează pe o abordare mai eficientă a activităţilor operaţionale şi pe gestionarea riguroasă a resurselor", se arată în comunicat.
Planul prevede, printre alte măsuri, optimizarea producţiei, suspendarea proiectelor de creştere capacitară planificate în Maroc şi România, precum şi realizarea unor studii pentru adaptarea capacităţilor de producţie în Rusia şi raţionalizarea activităţilor de fabricaţie a cutiilor de viteze în lume.