https://www.mediafax.ro/images/pixel.png
COMENTARIU Adrian Onciu: Campionul luptei anti-Covid este repetent la Educaţie

COMENTARIU Adrian Onciu: Campionul luptei anti-Covid este repetent la Educaţie

Nu-ţi trebuie decât şcoala vieţii ca să-ţi dai seama că România Educată, proiectul de suflet al preşedintelui Iohannis, este o înşiruire de vorbe-n vânt. Un eşec magistral. Cuvinte frumoase, reunite în limbaj de lemn, zac şi astăzi într-un sertar la Cotroceni, la aproape doi ani de la lansarea cu fast a dezbaterii publice.

by

La întrebarea cum ar putea un preşedinte care s-a îmbogăţit din meditaţii să reformeze învăţământul românesc stai şi te gândeşti dacă să izbucneşti în râs sau să-ţi dai palme, de nervi şi de neputinţă. Ce reformă ai putea să-i ceri lui Klaus Iohannis, profesorul de fizică deopotrivă pasionat de şcoala pe bani, proprietăţi imobiliare, tenis, ciclism, ski, carantină, drumeţii şi politică, din moment ce concepţia sa despre educaţie se sprijină pe un munte de ipocrizie?

ULTIMELE ȘTIRI


Mai multe subiecte: Trebuie să repornim businessul Jurnal de carantină

După ce ani în şir sindicatele au făcut echipă ideală cu PSD-ul Ambramburicăi în meciul cu elevii şi părinţii terorizaţi de ”dictatura meditaţiilor”, te-ai fi aşteptat ca Guvernul Meu să iniţieze măcar primul pas. Ministrul Monica Anisie, comparată cu Viorica Dăncilă la nivel de competenţe şi prezenţă scenică, şi-a început mandatul în forţă. Apoi bunele intenţii s-au transformat brusc în maculatură şi înregistrări audio de arhivă, perfecte pentru şedinţele de narcisim în faţa propriei oglinzi.

În cazul combaterii pandemiei, s-a trezit (surprinzător) jucătorul din persoana preşedintelui-nonconflictual. Iohannis a găsit imediat oamenii, resursele şi mijloacele de a-şi impune voinţa, în pofida unui parlament teoretic ostil. A transformat România într-un teatru de război, cu armata pe străzi şi mass-media la picioarele guvernului. Nimeni n-a mişcat în front!

Însă şcoala poate să mai aştepte. Analfabetismul funcţional nu este la fel de contagios şi letal ca noul coronavirus.

La cât tam-tam a făcut cu proiectul România Educată (de altfel singurul asumat până în prezent), Klaus Iohannis a dat senzaţia că vrea să lase ceva în urmă. Să predea generaţiilor viitoare o moştenire consistentă. Să arate că nu a fost un şef de stat decorativ, rămas în memoria colectivă doar pentru momentul Covid-19, ci unul conştient de importanţa crucială a sistemului de învăţământ.    

Din nefericire faptele îl contrazic. Preşedintele a atacat recent la Curtea Constituţională prevederea ca un cadru didactic care a luat peste media 7 la trei examene de titularizare, dar nu şi-a găsit încă post, să fie angajat pe perioada nedeterminată, fără alt concurs. Argumentaţia juridică este stufoasă şi nesemnificativă în cazul de faţă. Ceea ce contează este că acelaşi preşedinte continuă să-şi bată joc de tinerii profesori aflaţi în căutarea unei titularizări. Cu legea-n mână, dar cu obrazul foarte gros, Klaus Iohannis profită de legislaţia şchioapă ca să-şi păstreze (fără explicaţii) catedra de fizică de la Colegiul Brukenthal din Sibiu. O face de două decenii cu maxim tupeu şi minimă decenţă, deşi ştie foarte bine că nu se va întoarce la şcoală după 25 de ani de activitate politică neîntreruptă. 

Când va ieşi pe porţile de la Cotroceni cu două mandate consecutive la activ, Klaus Iohannis va avea vârsta de pensionare. Tocmai la momentul potrivit să posteze pe OLX un anunţ pentru părinţii şi elevii dornici de performanţă: ”Profesor de fizică la Colegiul Brukenthal cu 35 de ani de experienţă ofer meditaţii la Vila Lac 3. Ofer seriozitate, disciplină şi profesionalism. Fără bonuri de masă şi tichete de vacanţă. Nu deranjaţi inutil!”.

Sau poate va cere o dispensă de la Guvernul Meu ca să poată preda la catedră încă un mandat. Adică până la 70 de ani şi echivalentul a nouă case.

România Educată după vocea şi talentul preşedintelui Iohannis arată la fel de prost ca în ultimii 30 de ani. Copii debusolaţi de programa încărcată, învechită şi gândită să-i servească în special pe profesori, dascăli fără chef, carismă şi chemare, sindicate mână-n mână cu mafioţii din minister, părinţi obligaţi să facă şcoala din nou (odată cu copiii) sau să plătească meditaţii împovărătoare şi umilitoare.

Guvernul Meu a reuşit doar să încheie brutal anul de învăţământ, după ce Klaus Iohannis i-a speriat pe români cu un fake-news despre Covid-19 tocmai bun de predat în şcoli, la orele de Educaţie Civică. Un milion de copii fără acces la internet au rămas să înveţe (uitându-se la televizor) limba română de la Monica Anisie, engleză de la Nelu Tătaru şi matematică de la Florin Cîţu.

Preşedintele este puternic numai atunci când îşi încordează muşchii ca să ne-nchidă-n casă în noaptea de Înviere. În rest l-ai putea uşor confunda cu un funcţionar mărunt, preocupat să nu întârzie la slujbă şi să-şi mănânce pacheţelul la timp. Mult aşteptata reformă (şi nu o spoială de luat ochii naivilor) are tot atâtea şanse să devină realitate ca Iohannis să-l graţieze pe Dragnea de Ziua Copilului.

România Educată pare un uriaş cu picioare de lut. Se sprijină pe exemplul de moralitate şi de integritate al iniţiatorului. Care din păcate este departe de a fi ireproşabil.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri: educatie, comentariu, klaus iohannis, cotroceni, scoala