Asociația Rădăuțiul Civic a distribuit pachete cu alimente și produse de igienă pentru 114 familii vulnerabile din Municipiul Rădăuți și alte 17 localități din apropiere
Asociația Rădăuțiul Civic a accesat o finanțare nerambursabilă în valoare de 18.000,45 lei pentru familii vulnerabile din Municipiul Rădăuți și localități apropiate, din Fondul de Urgență pentru comunități vulnerabile ING, inițiat de Fundația Comunitară București și ING România, în parteneriat cu Fundația Comunitară Iași.
Astfel, potrivit unui comunicat al Asociației Rădăuțiul Civic, beneficiarii au fost copiii (și familiile lor) care frecventau cursurile Școlii Speciale Rădăuți, familii vulnerabile din localități învecinate.
Majoritatea acestor familii au mai mult de cinci membri, sunt alcătuite din persoane rămase fără venituri în această perioadă, persoane întoarse din străinătate, zilieri, șomeri sau persoane care desfășurau activități sezoniere.
Pandemia a acutizat starea de vulnerabilitate a copiilor și a familiilor lor, iar această finanțare vine în sprijinul acestora prin distribuirea a 114 de pachete cu alimente de bază și produse de igienă care vor asigura necesarul a aproximativ 500 de persoane pentru două săptămâni, întregul buget al proiectului fiind folosit pentru achiziționarea acestor pachete.
Au fost achiziționate și distribuite 114 pachete cu produse de strictă necesitate care conțineau:
– produse alimentare de bază precum: ulei floarea soarelui, făină grâu, mălai, orez, zahăr, fasole albă, carne porc, conserve pește, ouă, cartofi, ceapă;
– produse de igienă precum: dezinfectant, hârtie igienică, săpun, pastă de dinți, detergent de vase, detergent rufe, măști de protecție.
Pachetele au fost distribuite pe 26 mai 2020 și au avut ca destinație familiile vulnerabile din localitățile: Rădăuți, Voitinel, Bilca, Horodnic de Sus, Horodnic de Jos, Gălănești, Frătăuții Noi, Satu Mare, Dornești, Grănicești, Burla, Volovăț, Sucevița, Arbore, Putna, Siret, Vicovu de Sus și Vicovu de Jos.
Sursa menționează că în contextul actual al pandemiei, starea de vulnerabilitate deja existentă a copiilor, a familiilor din zona Rădăuți și din localitățile învecinate a dus la creșterea riscurilor existente: acces și mai redus la servicii sociale, inegalitate în ceea ce privește accesul la educație și servicii medicale, creșterea gradului de sărăcie. Aceste grupuri au fost permanent în atenția comunității și a asociației, deoarece necesită un ajutor constant pentru a-și asigura alimentele de bază necesare.
„Ne bucurăm că am putut să aducem o rază de speranță în aceste comunități și pentru aceste familii. Le mulțumim colegilor care au petrecut ore întregi în scrierea și conceperea proiectului și celor peste 20 de voluntari implicați. Este cel mai amplu proiect social derulat de Asociația Rădăuțiul Civic până în prezent și sperăm că acest sprijin va permite familiilor vulnerabile care se bazau pe venituri din activități ziliere sau sezoniere să depășească această criză fără a pune în pericol sănătatea membrilor familiei” a declarat Florentina Șcheul, manager de proiect.
loading...