https://www.cotidianul.ro/wp-content/uploads/2018/01/29/elevi-scoala-profesori.dwo4tcu9q7-1000x600.jpg

Educaţia sexuală în şcoli se joacă politic

by

Președintele USR Dan Barna a făcut un apel la președinții partidelor PSD și PNL, Marcel Ciolacu și Ludovic Orban, să ia atitudine față de o ”inițiativă nocivă din Parlament, care a fost strecurată pe ascuns”, și poate avea consecințe grave asupra viitorului copiiilor din România.

”Într-o lume modernă, educația e cheia către o viață reușită. Să le negi copiilor dreptul la educație pentru sănătate, și respectiv la educație sexuală, în baza unor frici medievale în situația în care informațiile circulă în toate formele posibile pe orice ecran digital, este un gest de egoism și iresponsabilitate tocmai pentru viitorul copiilor. Copiii se protejează prin informație și educație, nu prin obscurantism și frică. Această abordare ne-a adus în situația de a avea cel mai mare număr de mame minore din Uniunea Europeană”, spune Dan Barna.

Mai mulți parlamentari PSD și PNL au introdus într-un proiect de lege care avea alt scop, o serie de modificări care practic blochează cursurile de educație pentru sănătate în școli.

USR a acuzat PSD şi PNL de ”o înţelegere iresponsabilă pentru viitorul copiilor”, întrucât încearcă să blocheze predarea educaţiei sexuale în şcoli, după ce preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea USR pentru derularea sistematică a cursurilor de informare a elevilor.