Măsurile economice pentru angajați și angajatori care să se aplice de la 1 iunie, adoptate de Guvern. Cei care se întorc la muncă, din șomajul tehnic, vor avea o parte din salariu plătit de stat - UPDATE
by F.B.Guvernul a adoptat azi-noapte proiectul de Ordonanță de Urgență care prevede câteva măsuri economice pentru angajați și angajatori de la 1 iunie, printre care și prevederea ca o parte din salariu să fie plătit de stat pentru cei care revin din șomaj tehnic, dar nu numai. HotNews.ro a prezentat această OUG într-un material de joi: Noi măsuri economice care ar putea intra în vigoare în iunie, pe masa ședinței de Guvern. Acum îl reluăm cu precizarea că atunci când va fi publicat în Monitorul Oficial, dacă vor fi anumite diferențe față de cele prezentate mai jos, vom face un nou text.
Vezi proiectul de ordonanța cu măsurile din iunie
UPDATE: Proiectul a suferit modificări în ședința de Guvern. Pentru a vedea ce anume, citește: Guvernul acoperă 41,5% din salariul de bază pentru o parte dintre angajaţi. Ce trebuie să ştie angajatorii
Așteptăm varianta din Monitorul oficial pentru a vedea exact despre ce este vorba.
Mai jos este textul vizavi de proiectul inițial.
O parte salariu, suportat de stat
Una dintre măsuri vizează angajații care au fost afectați de șomajul tehnic. Celor care le sunt menținute raporturile de muncă ulterior reluării activității de către angajatori, beneficiază, pentru o perioadă de trei luni, prin intermediul angajatorului, de plata unei părți din salariu, reprezentând 45% din salariul de bază brut corespunzător locului de muncă ocupat, dar nu mai mult de 45% din câştigul salarial mediu brut prevăzut de Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020 nr. 6/2020. 45% din acea sumă reprezintă 2.443 lei. Sumele sunt acordate de stat prin intermediul bugetului asigurărilor pentru șomaj.
Angajatorii au obligația menţinerii raporturilor de muncă pentru o perioadă de 6 luni după împlinirea termenului de 3 luni.
Angajatorii care au mai multe obiecte de activitate dintre care cel puțin unul se află sub incidența restricțiilor stabilite prin acte ale autorităților competente, optează fie pentru această măsură, fie pentru continuarea șomajului tehnic, “pentru toate domeniile de activitate în care se menţin restricţii în condițiile stabilite prin acte ale autorităților competente, până la ridicarea acestora, dar nu mai târziu de data de 31 decembrie 2020”.
De precizat: Din textul legii înțelegem că beneficiază și angajații care nu au fost în șomaj tehnic. În cazul acestora, angajatorii trebuie să fi avut cifra de afaceri redusă cu cel puțin 30% comparativ cu luna similară a anului anterior, iar măsura s-ar aplica pentru cel mult 50% din numărul de angajați. În cazul acelor angajatori care nu au desfășurat activitate în luna similară a anului anterior, se va lua în considerare media cifrei de afaceri din ultimele 3 luni anterioare.
Care e procedura
Angajatorii depun, prin mijloace electronice, la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă judeţene, precum şi a municipiului Bucureşti, în raza cărora îşi au sediul social, o cerere semnată şi datată de reprezentantul legal însoţită de o declaraţie pe propria răspundere şi de lista persoanelor care urmează să beneficieze de această sumă, asumată de reprezentantul legal al angajatorului, conform modelului care va fi aprobat prin ordin al președintelui Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, în termen de 5 zile de la intrarea în vigoare a ordonanței de urgență.
Documentele se depun în luna curentă pentru plata sumei din luna anterioară.
Angajatorii îşi asumă răspunderea pentru corectitudinea şi pentru veridicitatea datelor înscrise în documente.
Când se face plata
Plata din bugetul asigurărilor pentru şomaj a sumelor se face în cel mult 15 zile de la depunerea documentelor către conturile deschise de angajatori la băncile comerciale.
Mai departe, plata sumei se efectuează salariatului în termen de maximum 3 zile lucrătoare de la primirea de către angajator a sumelor.
ATENȚIE: Suma este supusă impozitării şi plăţii contribuţiilor sociale obligatorii. Calculul, reţinerea şi plata impozitului pe venit, a contribuţiei de asigurări sociale de stat şi a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, precum și a celei asiguratorii pentru muncă se realizează de către angajator.
Altă măsură: bani pentru angajatorii care angajează vârstnici și tineri
• Începând cu 1 iunie 2020, angajatorii care încadrează în muncă, dar nu mai târziu de data de 31 decembrie 2020, pe perioadă nedeterminată, cu normă întreagă, persoane în vârstă de peste 50 de ani ale căror raporturi de muncă au încetat din motive neimputabile lor, prin concediere, în perioada stării de urgenţă decretată sau a stării de alertă instituite, înregistrați ca şomeri în evidenţa agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, primesc lunar, pe o perioadă de 12 luni, pentru fiecare persoană angajată din această categorie, o sumă de 2.500 lei.
• Angajatorii care încadrează în muncă, dar nu mai târziu de data de 31 decembrie 2020, pe perioadă nedeterminată, cu normă întreagă, persoane cu vârsta cuprinsa intre 16 și 29 de ani înregistrați ca şomeri în evidenţa agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, primesc lunar, pe o perioadă de 12 luni, pentru fiecare persoană angajată din această categorie, o sumă de 2.500 lei.
ATENȚIE: Angajatorii au obligația menţinerii raporturilor de muncă pentru o perioadă de încă 12 luni de la împlinirea termenului de 12 luni.
FOARTE IMPORTANT: Angajatorii care încetează raporturile de muncă ale salariaților anterior perioadei prevăzute sunt obligaţi să restituie, în totalitate, agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă sumele încasate pentru fiecare persoană pentru care a încetat raportul de muncă anterior termenului menţionat, plus dobânda de referinţă a Băncii Naţionale a României în vigoare la data încetării raporturilor de muncă.
Sumele se acordă din bugetul asigurărilor pentru șomaj, la cererea angajatorilor, depusă, prin mijloace electronice, la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă judeţene, precum și a municipiului Bucureşti, în raza cărora aceștia îşi au sediul social.
Procedura de acordare urmează să se stabilească prin ordin al președintelui Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, în termen de 5 zile de la intrarea în vigoare a OUG.
Cheltuielile efectuate din bugetul asigurărilor pentru șomaj se acoperă din fonduri externe nerambursabile prin Ministerul Fondurilor Europene.