https://media.publika.md/md/image/202005/w720/83166ec3cbb843b0a277ad69a64f60df_18_35925400.jpg
    

PUBLIKA.MD

Proteste violente în Minneapolis: Oamenii sunt înfuriați de moartea unui bărbat de culoare

by

Proteste violente în orașul american Minneapolis. Manifestaţiile se desfăşoară a treia zi, după ce un bărbat de culoare a murit în urma unui arest. Protestatarii au dat foc unor maşini şi clădiri, provocând daune uriașe, în timp ce forțele de ordine au evitat să intre în contact direct. Autorităţile au mobilizat Garda Naţională.

Dar pe lângă proteste, s-au înregistrat și mai multe furturi. Zeci de indivizi cu măști pe față au spart vitrinele magazinelor și sustras bunuri.

Ziua, protestele au fost ceva mai pașnice. O mulțime de oameni cu fotografii ale bărbatului decedat au scandat slogane în fața sediului poliției din Minneapolis.

"Tratamentul la care sunt supuse persoanele de culoare în America este ridicol. Nu este în regulă, este foarte trist. Aceste abuzuri au loc de prea mulți ani și este timpul să se schimbe ceva pentru că deja ne-am săturat."

Cu lacrimi în ochi, primarul orașului a cerut depășirea neînțelegerilor și prejudecăților.

SNC "Trebuie să rezolvăm neînțelegerile atât cu umilință, cât și cu speranță. Trebuie să restabilim pacea pentru a putea să rezolvăm aceste probleme complicate."

Revolta a fost declanşată de moartea unui bărbat afroamerican, George Floyd, provocată de un poliţist, care l-a imobilizat punând un genunchi pe gâtul lui. Cei patru oameni ai legii care au efectuat reținerea au fost suspendați din funcție și sunt anchetați în libertate.