https://i0.1616.ro/media/2/2621/33211/19375411/2/bcr2.jpg?width=770

Profit LIVE TV - Să ajutăm business-ul. Directorul BCR: IMM Invest va accelera, statul să fie chemător la oaste

by

Directorul executiv al Băncii Comerciale Române se așteaptă ca programul IMM Invest să accelereze în următoarele două luni, în condițiile în care mai este nevoie de lămuriri tehnice cu autoritățile. Șeful a doua celei mai mari bănci din România spune la Profit TV că este nevoie de un plan al Guvernului care să ducă la închiderea deficitelor externe în domenii precum agricultura și industria (petro)chimică, dar și de unul pentru stabilizarea finanțelor publice.


"Ne confruntăm cu un șoc dublu, atât pe partea de cerere, cât și pe cea de ofertă, astfel că măsuri precum cea de amânare a ratelor aferente creditelor bancare au fost necesare", spune Sergiu Manea la Profit TV, în emisiunea Profit LIVE, transmisă începând cu ora 17.30 (marțea de la 15.30) și în care mediul de business vorbește despre situația actuală.

BCR a venit cu oferta proprie pentru debitori cu trei săptămâni înainte de OUG 37/2020. Peste 30.000 de persoane fizice și circa 2000 de companii – reprezentând o zecime din portofoliul BCR au solicitat suspendarea ratelor, iar Guvernul a prelungit recent termenul până la care pot fi depuse solicitările până la 15 iunie.

“Prelungirea moratoriului public, a perioadei de înscriere, cred că e o decizie corectă, având în vedere că majoritatea companiilor au resimțit efectul cel mai mare în luna aprilie și mai”, spune Manea. “E un moment de respiro. E vorba de câștigarea de timp astfel încât să luăm măsurile care să ducă la salvarea câtor mai multe locuri de muncă și la reconstrucția cererii interne”, spune directorul executiv al BCR la emisiunea Profit Live.

Guvernul a lansat și programul IMM Invest, care înseamnă garanții de stat de 80-90% pentru băncile care acordă credite de investiții sau pentru finanțarea capitalului de lucru.

“IMM Invest nu e sistem de granturi, e sistem de credit. Băncile trebuie să joace rolul de creditor cu respect față de cel care ia riscul, adică statul, și față de capitalul pe care banca îl pune”, consideră șeful BCR.

Circa 60.000 de firme au aplicat la program, însă joi dimineață erau sub 1.500 de credite aprobate. Manea spune că performanța programului de până acum este bună, în condițiile în care sunt multe lucruri de proces ce trebuie lămurite. De altfel, Guvernul a modificat recent programul pentru a elimina anumite garanții cerute debitorilor.

“Mă aștept la o accelerare semnificativă în iunie și iulie, după lămurirea unor aspecte ce țin de adresabilitate, tipuri de garanții, aspecte de natură tehnică. Se discută, s-au discutat și sunt sigur că se vor rezolva”, explică directorul executiv al BCR.

Ministerul Finanțelor a alocat Băncii Comerciale Române garanții de 3,2 miliarde de lei dintr-un plafon total de 15 miliarde de lei.

“Nu facem bani decât dacă oamenii sunt prosperi”

Parlamentul a adoptat un proiect de lege care permite fermierilor afectați de secetă să amâne plata ratelor la bănci cu până la 18 luni. Este doar unul dintre inițiativele care vizează sectorul bancar și care au trecut în ultima perioadă de forul legislativ.

Sergiu Manea spune că nu contestă obiectivul și utilitatea unui astfel de demers, dar spune că trebuie analizate și efectele și băncile trebuie consultate înainte.

“Cred că e foarte, foarte important să angajăm un dialog din faza incipientă. Suntem parte din soluție”, spune Manea. “Nu suntem într-o tabără opusă, ascunși într-o pădure, așteptând să profităm de rău. Suntem cetățeni ai acestei țări și, pragmatic, nu putem să facem bani decât dacă societatea merge cum trebuie și dacă oamenii sunt prosperi. De aceea vrem să fim implicați în aceste discuții”.

Șeful BCR amintește că băncile au ajutat benevol fermierii în seceta din 2012-2013, pentru că a fost și în interesul lor și că ar vrea să audă și altfel de discuții când e vorba de agricultură, care țin de investițiile în infrastructura mare, cadastrarea electronică, crearea unei rețele de depozite, și emiterea de certificate de depozite certificate de stat și finanțabile de către bănci.

Directorul BCR spune că s-a uitat la situația comercială a României și a remarcat că cele mai mari deficite vin din mâncare – mai ales din relația cu Ungaria -, industria chimică și petrochimică – în mare măsură produse legate de lanțul agricol - și farma.

“România e o piață suficient de mare pentru a își permite să creeze un cadru în acest trei domenii care s-o facă autosuficientă la nivel calitativ cu orice importăm acum”, spune Manea. “România poate deveni puterea agricolă numărul unu în regiune din punct de vedere a calității și diversității produselor”.

“Statul trebuie să joace rolul de chemător la oaste. Avem nevoie de un plan”

Statul ar trebui să discute cu antreprenori din chimie, petrochimie și cu băncile să vadă cum dezvoltă aceste sectoare și cum rezolvă situația deficitului extern, spune Manea.

“Cred că rolul principal al statului este să aibă grijă de finanțele publice și să cheme la oaste pentru crearea unui plan și a unei acțiuni concrete pe fiecare dintre lucrurile pe care le consideră importante și de impact”, explică Manea. “Cred că avem nevoie de un plan, inclusiv în ceea ce privește stabilizarea finanțelor publice”.

Șeful BCR nu se așteaptă ca România să aibă probleme cu finanțarea deficitului și datoriei publice în acest an și nici în următorul, dar că trebuie să se uite la fondurile internaționale ce pot fi folosite în locul celor naționale, inclusiv la fondurile europene pentru relansarea post-pandemie discutate acum de statele UE.

“Cred că n-ar trebui să lăsăm nicio criză nefolosită”, spune Manea și adaugă că această perioadă ar trebui folosită pentru o restructurare “solidă” a statului.