ENERVANT(5) – de Gheorghe Schwartz

În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz –ENERVANT sau cum s-a descurcat Maestrul Doctor Gustav R. Propp în scorbură și ce s-a întâmplat, până la urmă, cu el adică Vocalize în si bemol minor. Apărută la Editura Junimea în 2020

11.

Șeful familiei privește cât privește biletul cu prioritățile, după care consideră că i-a dat destul timp Soluției să iasă la iveală, soluției ieșirii din scorbură. Dar nu! Aceasta se încăpățânează în continuare să rămână ascunsă. Asta nu s-a întâmplat niciodată! Asta este, da, asta este cel puțin foarte enervant!

Și iarăși revine pe fotoliu, și iarăși stă acolo multă vreme. Numai că și de data aceasta nu-și sparge capul să afle ce ar trebui făcut acolo, în adâncul scorburii, ci la ce i-a trecut prin minte când l-a întrerupt atât de nepotrivit soția. Și, oricât se străduiește, nu reușește să-și aducă aminte! Ce să-i faci? Asta e… Să vedem cine e mai încăpățânat: soluția căutată sau Gustav? Cine va ceda primul? Singura conduită eficientă într-o asemenea situație este să te prefaci că nu te mai interesează subiectul. E la fel ca și când te agasează o muscă: dacă începi să dai cu pliciul după ea, mai mult ca sigur că n-ai s-o nimerești, iar ea, după ce ți-a scăpat, se va întoarce provocator în același loc, tot pe mâna ta. Dar dacă rabzi cât rabzi și aștepți momentul când musca se simte nebăgată în seamă și, deci, în siguranță, o lovești pe neașteptate. Gata: ai scăpat de ea! Așa că Gustav reveni la biletul rămas pe tăblia biroului. Văzând că se ocupă de cu totul altceva, perfida soluție îi va face în ciudă și astfel se va da de gol! Iar el o va înhăța din zbor.

Așadar: cele două puncte de la prioritățile concrete urgente, chiuveta din „baia mică” și faianța din baia mare sunt ca și rezolvate. Prin urmare, le încercuiește cu albastru. (Culoarea roșie o folosește doar pentru „problemele definitiv rezolvate”. (Deși „definitiv rezolvat” s-a dovedit de foarte multe ori doar „temporar rezolvat”…) Pentru cele „ca și rezolvate”, „aproape rezolvate” sau „în curs de rezolvare” folosește culoarea albastră, în timp ce pentru cele „amânate” creionul negru, fiindcă după ce vor fi și ele rezolvate sau în curs de rezolvare să poată șterge cu guma și să pună în schimb, după caz, carioca de culoarea potrivită. Mai nesuferite sunt problemele pentru care nu știe încă modul cum le va rezolva – acelea le subliniază cu creionul de culoare verde. Însă și mai nesuferite rămân problemele care, deși atacate, necesită o revenire. Acelea sunt notate cu creionul maro, creion cu care e trecută și data când va trebui să revină ori prevăzut cu semnul întrebării data încă incertă când va trebui să revină. Când folosește creionul maro, Gustav nu izbutește niciodată să nu se enerveze.

Astfel știe dintr-o singură privire ce-i rămâne de făcut.

După ce a subliniat cu creionul verde punctul trei, vizita la școală și punctul patru, atelierul auto, două priorități pe care în mod sigur mâine seară le va putea încercui cu culoarea roșie, adică drept rezolvate, nemaifiind nimic notat la prioritățile concrete urgente, trece – în mod logic! – la prioritățile probabile, de fapt prioritățile posibile, cum le-ar numi alți oameni, dacă le-ar lua în seamă. Dar majoritatea oamenilor nu-și pierd vremea cu prioritățile posibile, fie că nu le depistează, fie din pricină că își spun că prioritățile posibile tot nu pot fi prevăzute. „Da, le-ar zice Gustav, dar prioritățile posibile sunt tot timpul în jurul nostru, roiesc în jurul nostru și doar Dumnezeu ori norocul este cel ce ne apără de ele. Totuși, cineva prevăzător – ca, de pildă, Doctorul Propp – le va simți și se va feri de ele, cât va fi posibil. „Păi, când vezi că de pe streașina unui acoperiș dă să cadă o țiglă desprinsă, s-ar numi de-a dreptul <inconștiență> să treci pe lângă acel zid. Da, trebuie să fii cu ochii în patru, să mai privești și în sus…” Gustav n-a trecut pe lângă acel zid și poate de aceea mai e în viață. Da, e vorba de o listă cu priorități posibile întrucât prioritățile probabile nu sunt altceva decât tot priorități posibile. Ar fi un pleonasm să le delimitezi pe primele de celelalte. Sau dacă nu un pleonasm, se corectează Gustav, atunci un nonsens. Numai pentru persoanele de neiertat de superficiale prioritățile probabile nu sunt oricând și posibile! Treaba lor…

După prioritățile concrete urgente, în mod normal ar trebui să urmeze prioritățile concrete care nu sunt urgente, numai că un lucru care nu este urgent nu reprezintă o prioritate! Logic! Așa că pe acelea, Domnul Doctor le trece pe o altă listă, pe lista „Planuri”, unde de asemenea sunt mai multe categorii: planuri apropiate în timp, planuri de perspectivă plasabile în timp și planuri de perspectivă ce nu pot fi plasate între anumite date, adică planuri ce urmează să fie atacate doar când se ivesc anumite condiții absolut necesare pentru a fi posibil a fi duse la îndeplinire.

Deci, Domnul Doctor, constatând că nu mai este nimic notat la prioritățile concrete urgente, trece, în mod logic, la prioritățile probabile, de fapt prioritățile posibile. Logic! Acestea sunt notate de la început cu carioca verde. Nu cu creionul verde, ci cu carioca verde! Pentru că prioritățile posibile, devenite priorități probabile, pot apărea oricând, așa că necesită o atenție de durată, adică până ce evenimentul chiar se întâmplă și, atunci, ehei! atunci din priorități probabile devin prioritățile concrete urgente sau chiar foarte urgente!

Prima pe lista priorităților probabile este chiulul în continuare al fiului, în ciuda convenției cu dirigintele clasei de a-i semna zilnic pe un bilețel prezența. De ce notat la priorități probabile și nu doar la prioritățile posibile? De ce? Fiindcă tatăl știe de ce-i este în stare odrasla. Gustav își consultă ceasul și constată că este o oră potrivită pentru a da un telefon, așa că îl sună pe dirigintele fiului. Acesta răspunde imediat. „Sper că nu deranjez foarte tare, spune Doctorul Propp, după ce se prezintă”. „Se poate, Maestre!?” vine răspunsul. Da, gândește Gustav, amabilitatea aceasta nu se explică decât prin aceea că profesorul are ceva pe conștiință și nu exclude ca într-un viitor ipotetic să aibă nevoie de celebrul avocat. Altfel, de ce să fie cineva atât de politicos, dacă nu are un interes punctual? „Nu vă supărați că vă deranjez duminica, o zi în care oricine are dreptul să se desprindă de treburile profesionale, vă deranjez pentru că…” „Dar, Domnule Doctor, nu mă deranjați deloc! Dumneavoastră nu deranjați niciodată!” „Mulțumesc mult pentru înțelegere! Voiam doar să vă întreb dacă pezevenchiul meu n-a făcut iarăși vreo boacănă.” „Nici vorbă! Păi, dacă era ceva de obiectat, v-aș fi scris pe biletul cu prezența, pe care vi-l trimit zilnic…” După ce încheie discuția, Gustav meditează cu ce culoare să încercuiască acest punct. Până la urmă, se decide la creionul maro, printre nesuferitele problemele care, deși atacate, necesită o revenire. Când folosește creionul maro, Gustav nu izbutește niciodată să nu se enerveze. De data aceasta i se pare că are un motiv punctual pentru care să se enerveze: dirigintele, despre care a luat informații de la persoane competente, se spune că este un profesor bun, dar care nu refuză să ridice o notă contra bani. O fi adevărat? N-o fi adevărat? Cert este că se poartă suspect de politicos, aproape lingușitor, am putea spune, iar Maestrul Propp cunoaște bine oamenii: cu Maestrul Propp toată lumea se poartă politicos, dar cei care întrec măsura duc întotdeauna cu ei o povară, un ceva ilicit. Așa că nu se miră niciodată când unul dintre aceia vine într-o zi să-l roage să-l reprezinte în instanță. Chiar așteaptă acea zi. Așa că de la acei oameni nu poți lua sută la sută de bun ceea ce-ți spun. Gustav, tot mai nemulțumit de răspunsul dirigintelui, hotărăște să se intereseze și de la directorul liceului în legătură cu conduita băiatului. Pentru că nu se poate, își spune, ca pezevenchiul să fi devenit brusc un elev model! Iar dacă lucrurile n-au ieșit încă la lumină, e clar că vor exploda cândva, cândva adică la momentul cel mai nepotrivit. Asta e ca și cu o boală: dacă nu iei măsuri din timp, poți avea oricând – când ți-e lumea mai dragă! – surprize grave! Gustav notează în dreptul acestui punct: „directorul”. Mai mult nu trebuie să pună pe hârtie, e limpede de ce a scris „directorul”. (Da, dar, în sinea sa, nu este convins că directorul va fi mai cinstit în răspuns decât dirigintele: ce, un director de liceu nu poate să greșească și el? Probabil că omul este conștient de acest lucru, așa că…)

Aici trebuie neapărat să facem o precizare: cu ani în urmă, Doctorul Gustav R. Propp a fost numit judecător și Președinte al Tribunalului. Numai că, după doar câteva zile, și-a dat demisia și n-a acceptat nici onoranta funcție de Diriginte al Baroului. După doar acele câteva zile și-a dat seama că orice funcție de decizie naște o mulțime de tentații, iar tentațiile sunt întotdeauna pasibil de a fi interpretate. Asta indiferent dacă te-ai lăsat pradă acelor tentații sau nu! Iar din interpretările răuvoitoare se pot naște și consecințe directe, nu numai simple zvonuri! Și cine să te creadă că n-ai pus botul la tentații? Nu, Maestrul Propp și-a jurat să nu accepte niciodată vreo funcție: ca simplu avocat nu are nimeni ce să-i pună în cârcă și – Slavă Domnului! – nu se poate plânge că n-o duce bine. (Da, dar în orice poziție te-ai afla, ți se poate înscena câte ceva. E adevărat, numai că Gustav a ales o poziție unde probabilitatea de a i se găsi o pată penalizabilă este mai mică. Nu imposibilă, dar mai mică! Este la fel ca și în exemplul cu țigla gata să cadă de pe acoperiș: dacă nu mergi sub acel zid, n-ai cum s-o pățești. Măcar din pricina acelei țigle desprinse…)

Mulțumit cu sine, Gustav își aprinde o nouă țigară și, sprijinit de speteaza „fotoliului său”, fumează din plăcere, din pură plăcere și nu pentru a-și stăpâni nervii. De unde se află, are priveliștea grădinii. Soția are dreptate, grădina oferă numeroase perspective, dar ar trebui îngrijită de un specialist. Doamna îl tot pisează cu subiectul acesta, dar niciodată nu este timp și pentru așa ceva. Și, până la urmă, deși atât de precis în tot ce face și gândește, lui Gustav îi place și vegetația crescută fără intervenția unui grădinar. Cel mai spectaculos element din grădină este un cactus uriaș care tocmai a înflorit. Ce specialist ar putea să creeze ceva mai frumos?