https://cmedia.romaniatv.net/image/202005/w620/ursi_muscatura_54970700_38285900.jpg

Urs alungat de jandarmi dintr-o gospodărie din Harghita

by

Un urs a fost alungat de jandarmi, în noaptea de joi spre vineri, din curtea unei gospodării din localitatea Voşlăben, judeţul Harghita. 

Potrivit Biroului de Presă al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi, prezenţa animalului a fost semnalată de o femeie, proprietara gospodăriei, la numărul de urgenţă 112, iar în zonă a fost direcţionată imediat o patrulă din cadrul Detaşamentului 4 Jandarmi Gheorgheni.

Când au ajuns la locuinţa respectivă, jandarmii au observat în curte un urs de talie mică, care a sărit într-o curte vecină, de unde a fost îndepărtat înspre pădure.

Patrula a mai rămas în zonă pentru o perioadă de timp, pentru a se asigura că ursul nu se întoarce.

Nu au fost înregistrate alte incidente.

Locuitorii din zonă au fost informaţi despre pericol printr-un mesaj RO-ALERT trimis de Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, în zonă fiind trimis în sprijin şi un echipaj SMURD.

Jandarmii le recomandă oamenilor ca, de fiecare dată când sunt martori ai unor astfel de situaţii, să sune la 112, să nu încerce să intervină, să nu hrănească animalele sălbatice, să aibă grijă unde depozitează resturile menajere şi să nu se apropie de urşi pentru a-i filma sau fotografia.

Citeşte şi Jandarmul dispărut la Timişoara, găsit mort după trei luni de căutări

Loading...