PUBLIKA.MD
Cine e responsabil de evacuarea deșeurilor? O groapă de gunoi, la hotarul dintre Chişinău şi Bubuieci, MĂRUL DISCORDIEI între aleșii locali
by PUBLIKA.MDO groapă de gunoi neautorizată, care s-a format pe malul râului Bâc, la hotarul dintre comuna Bubuieci și Chișinău, a devenit mărul discordiei între aleşii locali, care nu pot decide cine e responsabil de evacuarea deșeurilor. O pășune unde până acum câțiva ani localnicii din satul Bîc din comuna Bubuieci își aduceau animalele la păscut, este de nerecunoscut.
Tone de deșeuri completează tabloul dezolant al acestui loc.
"Mă tem de toată nevoia asta. Vine lumea, aruncă gunoiul. Sticle, sacoșe, tot ce vreți", a spus un bărbat.
Într-o perioadă scurtă, spun localnicii, groapa de gunoi care se află foarte aproape de casele lor s-a extins pe câţiva ari. Deșeurile au început să fie aruncate și în râul Bâc, iar vara mirosul devine insuportabil.
"Dezastrul acesta e demultișor, eu nu vă pot spune exact, dar vreo 6 ani sunt. Miroase foarte urât, depinde și de unde bate vântul", a explicat o localnică.
"La unii și apa din fântâni, fântânile au secat, iar apa are un miros...", un bărbat.
Primarul comunei Bubuieci, Igor Moraru, se spală pe mâini și spune că terenul nu se află în gestiunea primăriei. Potrivit lui, o porțiune este în componența municipiului Chișinău, iar alta e proprietate privată.
"Nu pot să vă dau acum nume, fiindcă mă rog, sunt date cu caracter personal. Nu-i hotarul nostru! Dar suntem gata să punem și noi umărul să curățăm încetișor", a declarat Igor Moraru.
Funcționarii de la Pretura Botanica susţin că nu ştiau despre această groapă de gunoi. Și cei de la Inspecției pentru Protecția Mediului au aflat de la echipa noastră de filmare despre problemă. La câteva ore după ce le-am solicitat o reacție, ecologiștii, împreună cu primarul din Bubuieci și vicepretorul sectorului Botanica Vitalie Jacot, au mers într-o inspecție la fața locului, unde și-au împărţit responsabilităţile.
"Pneurile, zidul acesta improvizat de pneuri se află pe teritoriul sectorului Botanica. Iar nemijlocit albia râului, ceea ce s-a acumulat în albia râului o să ne implicăm la maxim împreună cu primăria comunei Bubuieci", a precizat Vitalie Jacot, vicepretorul sectorului Botanica.
"Am dat un termen până în data de 31 iulie să lichideze toate gropile neautorizate și să salubrizeze terenurile afectate cu deșeuri cât și corpurile de apă", a subliniat Lilian Munteanu, şeful Inspecţiei pentru Protecţia Mediului Chişinău.
Vicepretorul sectorului Botanica a promis că va sesiza poliția cu privire la acest caz. Potrivit legislaţiei, persoanele fizice care aruncă deşeuri în locuri neautorizate sunt amendate cu 1200 de lei, iar cele juridice - cu până la 9 mii de lei.