SF Politic – Lumea de după Covid 19

Asta e, după ce-a trecut virusul ridicol, Covid 19, lumea s-a dus de-a berbeleacul pretutindeni, în doi timpi și trei mișcări. Îmi aduc bine minte, eram într-un poligon virtual în Moscova, în Paris, la Londra sau la Berlin sau la București, parcă ce mai contează, tot un drac. Berea gâlgâia prin gâtlejul înfierbântat pe care Valdez îl şutise de la un magazin de vechituri din Torantao sau din Belgrad sau din Moscova, sau din Wuhan sau din Washington, ha, ha, ha, așa, strecurându-se printre virusuri imaginare întreținute de Trump, Iohannis, Svoboda, Stalinscovici, Soros, Kim Ir Sen, Pol Pot, Napoleon Duarte.

Berea era făcută de un berar haios din Muald Ab Madol care tocmai raportase trei mii de contacte infecțioase imaginare cu refugiați din Libia, Siria și China. Un halebardier din hologramele politicianistice învechite care mai cutreierau prin mările sudului l-ar fi căsăpit pe berar în urmă cu două decade. Valdez povestea chestia asta cu un soi de bucurie prostească. Dar eu sunt într-un alt moment virtual acum, PNL visează cai verzi pe pereți și distruge România, PSD doarme-n papuci dedat la acte de trădare pieziș digitală, USR crede că a descoperit mersul pe jos fără mască, mă rog, panarame din astea.

Întunericul mi se vălurește pe față, e ca un melc, casca mi s-a încins, extratereștrii vor să-mi taie calea către râu, mă târăsc prin noroiul plin de moluște care se văluresc și ele, cântă o muzică ciudată moluștele astea, o muzică tribală, una dintre ele pare să se fi îndrăgostit de mine, cerul mocnește, tribal și el. Cine și-ar fi imaginat că la Boolida vom fi înfrânți atât de rușinos, atât de nasol, îi trimit un SMS lui Argantonia Behnonian, operatorul de serviciu, Behnonian, ticălosule, dezactivează perverșii ăștia de extratereștrii, nu pot, așa e programul, trebuie să treci prin toate forumurile, prin toate formele politice dictatoriale, OH, javră ce ești, te știu eu, pipăi pipițele, te-ai buhăit, te dai mare operator de jocuri războinice, zi drept, ai de gând să mă ucizi, nu, pentru că ai auzit că vor să ma avanseze, nu?

Întunericul mi se vălurește pe față, o moluscă mi se lipește de față, simt ceva ciudat, simt ceva nou. Văd altfel, parcă ar fi în infraroșu. Mă văluresc odată cu noua mea privire dincolo de Boolida, sau dincolo de București, dincolo de Sofia, dincolo de Atena, dincolo de Cairo, duc cu mine acest poligon virtual, Boolida, eu sunt poligonul, îmi deschid trapele și trag semnalele de alarmă, Argantonia Behnonian coboară speriat, cere ajutoare, moluștele se văluresc strângând spațiu-timpul în jurul ticălosului până îl fac harcea-parcea, ce să fie, o defecțiune tehnică, OK, zice un Administrator, să iasă luptătorul afară din poligon, încerc să ies, mă zbat în clisă, clisa urlă, îmi curge sângele pe gură, mă îndrept către trapa de salvare, nu e trapa, e voalul unei meduze, hei, hei, nu mă aude nimeni, încet, încet sorb spațiul și chestia asta cu spațiul îngrămădit în sifonul meu mă ajută să înaintez dincolo de orizontul nostru vizibil, planeta toată e digitală acum și stă gură cască la laptop, ce haz mai au mitingurile, îmbrățișările nici el, salutul, cordialitatea, solidaritatea aia adevărată, plină de transpirație reală, plină de sudalme și vorbe de clacă și așa mai departe.