Specialiștii dau PONTUL: Cum sună ANUNȚURILE de angajare care se vor dovedi a FI ȚEPE
by Loredana CodruțSpecialiștii atrag atenția asupra anunțurilor de angajare care se pot dovedi a fi țepe. Un milion de români au rămas fără job sau au fost trimişi în şomaj tehnic. Ciprian Ghiţuleasa, de la Agenţia împotriva Traficului de Persoane, spune că putem cădea foarte uşor în capcane. Din cauza disperării, oamenii nu mai verifică temeinic anunţurile de job-uri, conform Mediafax.
Ciprian Ghiţuleasa, de la Agenţia împotriva Traficului de Persoane, atrage atenția celor care își caută un loc de muncă asupra problemelor care pot să apară: „Oamenii sunt la fel de creduli şi de vulnerabili, dar acum sunt şi mult mai presaţi. Este accentuată graba de a obţine un loc de muncă, au familii de întreţinut, şi-au terminat resursele, şi-au pierdut job-urile şi alocă mai puţin timp verificării unor anunţuri”.
Ciprian Ghiţuleasa recomandă ca oamenii să aleagă întotdeauna variantele oficiale când își caută un loc de muncă, precum AJOFM pentru joburile din România sau EURES pentru cele din străinătate.
Trebuie verificat angajatorul, agenţia de plasare, iar contractul să aibă clauze clare.
În epidemie, autorităţile nu au primit sesizări cu privire la astfel de victime, dar se aşteaptă să apară în următoarea perioadă.
„Am sesizat pattern: caută să-l facă atractiv, nu ai suficiente informaţii pe care să le poţi verifica şi nici nu are condiţii pe care să nu le poţi îndeplini. Adică nu îţi trebuie experienţă, studii în domeniu, sau să cunoşti limba ţării respective. Toate sunt prezentate vag şi frumos de genul: ”, a declarat pentru MEDIAFAX Cristian Ghiţuleasa.
În ultimele săptămâni, mii de români au plecat la muncă în străinătate prin curse organizate, după ce au rămas fără job în pandemie.