https://mediastiriv1.freenode.ro/image/201612/w295h180/media-148269971873180600.jpg
Foto: facebook.com

Cercetarea şi susţinerea tinerilor - printre priorităţile Academiei Oamenilor de Ştiinţă pentru 2020 - 2024

by

Cercetarea ştiinţifică, educaţia academică, inovarea, dezvoltarea şi susţinerea tinerilor se numără printre priorităţile Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România pentru perioada 2020 - 2024, potrivit Agerpres.

Potrivit unui comunicat al AOSR, transmis joi AGERPRES, în cadrul Adunării Generale a Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, desfăşurată marţi în sistem de videoconferinţă, preşedintele acestui for, Adrian Badea, şi-a prezentat planul managerial pentru perioada 2020 - 2024.

"Planul prevede dezvoltarea activităţii ştiinţifice, esenţială pentru o instituţie precum AOSR, prin conferinţe ştiinţifice proprii, conferinţe naţionale şi internaţionale, dezbateri ştiinţifice, planuri de cercetare la nivelul secţiilor, dezvoltarea şi diversificarea activităţii Institutului de Cercetări Avansate, Interdisciplinare 'Constantin Angelescu' (ICAI), prin promovarea unor parteneriate între acesta şi alte unităţi de cercetare (universităţi, institute de cercetare, agenţi economici, structuri ale administraţiei locale şi centrale), creşterea vizibilităţii ştiinţifice a tuturor membrilor Academiei prin mărirea numărului de publicaţii ştiinţifice, în special în reviste de prestigiu", precizează sursa citată.

Un punct important al planului managerial îl reprezintă relaţia cu tinerii şi preocuparea asigurării unei educaţii de calitate pentru aceştia, care prevede o reformare a predării ştiinţelor încă din primii ani de şcoală, în liceu şi apoi în universităţi.

"AOSR doreşte să se adreseze cu prioritate elevilor din mediul rural, unde calitatea predării disciplinelor ştiinţifice lasă de dorit în multe cazuri, iar şansele de pregătire universitară a acestei populaţii şcolare, care a reprezentat în istoria modernă a României un izvor esenţial de oameni de ştiinţă, au scăzut îngrijorător. O altă temă de preocupare, la acest capitol, pentru AOSR o reprezintă exodul tinerilor, exodul inteligenţei, pe care instituţia intenţioneze s-o abordeze în următorul interval într-o serie de manifestări", se arată în comunicat.

În cadrul Adunării Generale, a fost votată noua conducere a AOSR pentru mandatul 2020 - 2024 şi au fost primiţi noi membri.

Noul prezidiu ştiinţific al AOSR este compus din: Adrian Badea - preşedintele AOSR, Doina Banciu - vicepreşedinte, Doru-Sabin Delion - vicepreşedinte, Petru Andea - secretar ştiinţific. Au fost primiţi în AOSR noi membri la mai multe categorii: membri de onoare, membri titulari, membri corespondenţi. Ca membri titulari au intrat în rândurile instituţiei personalităţi ale educaţiei academice şi ştiinţei româneşti: Vasile Drăgan, Adrian Olimpiu Petruşel, Ioana Demetrescu, Gheorghe Onişoru, Anton Hadăr, Sorin Rugină, Grigore Tinică.