https://www.cotidianul.ro/wp-content/uploads/2018/01/09/1315213890medicamente-1000x600.jpg

Să fie acesta medicamentul care ucide COVID-ul?

by

Compania farmaceutică Merck a iniţiat procedurile de testare a unui tratament anticoronavirus cu o pastilă dezvoltată de savanţi americani care are rolul de a provoca o „eroare catastrofală” asupra virusurilor, informează cotidianul Financial Times.

Medicamentul, denumit tehnic EIDD-2801, funcţionează prin plantarea unor molecule în materialul genetic ARN al unui virus, generând apoi o serie de mutaţii care la un moment dat îl ucid.

Medicamentul a parcurs deja primul test de siguranţă efectuat pe aproximativ 100 de voluntari din Marea Britanie, iar testele clinice extinse urmează să înceapă în Statele Unite şi în Marea Britanie în iunie.

Compania farmaceutică americană Merck a anunţat că va dezvolta medicamentul în colaborare cu Ridgeback Biotherapeutics, o firmă din Florida care a obţinut drepturile de patentare a medicamentului de la savanţii care l-au conceput la Universitatea Emory din Atlanta.

EIDD-2801 este asemănător substanţelor chimice prin care virusurile se reproduc îşi construiesc genele. „În momentul în care virusul primeşte în ARN-ul său molecule din medicament, apare o acumulare letală de erori, o eroare catastrofală”, explică profesorul Ralph Baric, un expert în coronavirusuri de la Universitatea din Carolina de Nord care lucrează de câţiva ani cu colegii de la Universitatea Emory pentru dezvoltarea EIDD-2801.

Medicamentul face parte din aceeaşi clasă cu Remdesivir, produs de Gilead Sciences, un antiviral care până acum a arătat cele mai promiţătoare rezultate în tratarea pacienţilor bolnavi de Covid-19, doar că modurile de funcţionare sunt diferite, explică Roger Perlmutter, directorul Departamentului de cercetare din cadrul companiei Merck.

„Remdesivir blochează o enzimă de care virusul are nevoie pentru a se replica. EIDD-2801 provoacă erori în enzimă, iar aceste erori generează o mutaţie catastrofală”, precizează Roger Perlmutter.

Remdesivir este injectat, aşa cum se întâmplă cu multe tratamente propuse pentru tratarea coronavirusului, în timp ce EIDD-2801 este administrat pe cale orală.

„În procesul bolii, medicamentul poate fi dat mai devreme decât un tratament prin injectare. Obiectivul nostru este să găsim ceva care să poată fi admnistrat mai devreme”, a declarat, la rândul său, Len Frazier, directorul general al companiei Merck.
În cazul în care EIDD-2801 se va dovedi sigur şi eficient, ar putea fi utilizat în combinaţie cu Remdesivir, subliniază dr. Roger Perlmutter. Experienţa cu alte virusuri, precum HIV, arată că sunt mai puternice cocktailurile de medicamente decât medicamentele luate individual şi că este mai puţin probabil să genereze tulpini rezistente.