VIDEO Primul zbor cu astronauți la bord al SpaceX a fost amânat din cauza vremii nefavorabile
by R.M.Dezamăgire printre cei care au stat cu sufetul la gură pentru a urmări live lansarea primului zbor al Capsulei Crew Dragon cu doi astronauți la bord. Misiunea coordonată de NASA și SpaceX a fost abandonată miercuri seara, după câteva ore, din cauza vremii nefavorabile din Florida. Lansarea a fost reprogramată pentru sâmbătă, 30 mai. Misiunea este considerată una istorică, ce ar putea reprezenta zorii unei noi ere spațiale care se bazează pe sectorul privat.
Numărătoarea inversă a fost oprită cu mai puţin de 17 minute înainte de aprinderea motoarelor rachetei Flacon 9, aflată pe rampa de lansare de la Centrul Spaţial Kennedy, din Florida.
Astronauţii acestui zbor de încercare pentru noua capsulă Crew Dragon, Doug Hurley şi Bob Behnken, au fost evacuaţi din cabina de pilotaj și se vor întoarce în carantină, pentru a se proteja în fața riscurilor generate de epidemia de coronavirus.
Ei urmau să călătorească timp de 19 ore până la întâlnirea cu Staţia Spaţială Internaţională, aflată pe orbită, la aproximativ 400 km altitudine.
Următoarea fereastră de lansare se va deschide sâmbătă.
Meteorologii au anunţat că există un risc de 60% de vreme nefavorabilă pentru miercuri, la ora lansării. De altfel, în cursul zilei de miercuri au fost câteva reprize de ploaie la Centrul Spaţial Kennedy, iar Serviciul Meteorologic Naţional a dat avertizare de tornadă pentru regiunea de unde urma să aibă loc lansarea.
"Nu lansăm astăzi - siguranţă pentru echipaj @Astro_Doug şi @AstroBehnken este principala prioritate", a postat pe Twitter administratorul NASA, Jim Bridenstine.
HotNews.ro a transmis LIVE pregătirile pentru lansare
UPDATE 23.31: Misiunea a fost amânată pentru sâmbătă, 30 mai, în jurul orei 10 pm, potrivit NASA. Până atunci, cei doi astronauți, Bob Behnken și Doug Hurley, se vor întoarce în carantină, pentru a se proteja în fața riscurilor generate de epidemia de coronavirus.
UPDATE 23:18 Începe alimentarea rachetelor.
Șeful agenției spațiale, Jim Bridenstine, a anunțat că lansarea este menținută, după examinarea previziunilor meteo care oferă șanse de 60% pentru condiții favorabile, dar cu risc de furtuni. Supravegherea continuă și o amânare este încă posibilă.
Astronauții Doug Hurley și Bob Behnken și-au pus combinezoanele spațiale albe, înconjurați de tehnicieni mascați.
Norii domină centrul spațial Kennedy pe coasta Floridei iar Centrul național pentru uragane a anunțat formarea unei furtuni în largul Carolinei de Sud, la nord, ceea ce ar putea reprezenta un risc pentru astronauți în cazul unei amerizări de urgență în Atlantic după decolare.
Decolarea, pe care președintele Donald Trump va asista personal, ar putea fi amânată cu trei sferturi de oră înainte de ora prevăzută. Următoarea fereastră de lansare este sâmbătă.
Evenimentul ar urma să aibă loc la ora 16,33 (20,33 GMT) pe rampa de lansare 39A de unde a decolat Neil Armstrong și colegii săi de pe Apollo. O rachetă Falcon 9 a SpaceX, care va purta noua capsulă Crew Dragon, ar urma să plece în direcția Stației Spațiale Internaționale (ISS).
Bob Behnken și Doug Hurley sunt în carantină de două săptămâni.
Space Exploration Technologies Corp. a devenit în 2012 prima societate privată care a trimis o capsulă cargo spre ISS, pe care o aprovizionează în mod regulat de atunci. Doi ani mai târziu, NASA a comandat trimiterea de oameni către ISS, prin adaptarea capsulei Dragon.
"Dacă va merge prost, va fi vina mea", a spus Elon Musk la CBS.
Agenția spațială a plătit trei miliarde de dolari către SpaceX pentru a concepe, construi, testa și opera capsula, reutilizabilă, pentru șase călătorii dus întors. Dezvoltarea a cunoscut întârzieri, explozii, probleme cu parașutele, dar SpaceX a învins gigantul Boeing, și el plătit pentru a produce o capsulă (Starliner) care nu este încă gata.
Crew Dragon este o capsulă, ca și Apollo, dar din secolul XXI. Ecranele tactile au înlocuit butoanele și manetele. Interiorul este dominat de alb, iluminarea este mai subtilă.
Nu există nicio legătură cu imensele navete spațiale, navetele cu aripi care au funcționat între 1981 și 2011.
Spre deosebire de navete - Challenter a explodat în 1986 după decolare - Dragon se poate ejecta în procedură de urgență dacă racheta are vreo problemă.
Crew Dragon are ca misiune ajungerea la ISS, la 400 km altitudine, unde ar putea rămâne până în august.
Dacă misiunea va reuși, americanii nu vor mai depinde de ruși pentru a ajunge în spațiu: din 2011, navetele Soyuz erau singurele „taxiuri” spațiale disponibile.
Iar SpaceX va fi liberă să organizeze zboruri spațiale pentru turiști, în schimbul unui bilet care va costa cu siguranță câteva zeci de milioane de dolari.