Un poliţist vindecat de COVID-19, al treilea donator de plasmă din Argeş. Trei pacienţi cu Sars-Cov 2 vor beneficia de sprijinul său
by Cristina StancuPoliţiştii argeşeni s-au mobilizat şi au donat sânge. Printre cei veniţi la Centrul deTransfuzii Sangune s-a numărat şi un donator de plasmă. Este vorba de un poliţist vindecat recent de COVID-19. Trei pacienţi cu noul coronavirus vor beneficia de sprijinul său.
Campania de donare de sânge a fost demarată în rândul poliţiştilor argeşeni în ziua de 7 mai 2020, dată de la care peste 30 de poliţişti au donat sânge.
"Sângele înseamnă viaţă, iar noi toţi putem da viaţă, în special acum, când este nevoie de ajutor. De sprijinul nostru, al colegilor din marea familie a poliţiştilor, au nevoie şi colegele noastre din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, respectiv IPJ Teleorman, pentru care, de asemenea, am donat sânge", precizează IPJ Argeş.
În acelaşi timp, un poliţist argeşean care a câştigat lupta cu Sars-Cov 2, a fost al treilea donator de plasmă de la nivelul judeţului Argeş.
"Gestul colegului nostru va ajuta la vindecarea a trei bolnavi aflaţi în stare critică", mai precizază IPJ Argeş.
Ţinând seama de recomandările specialiştilor, numai poliţiştii care nu se încadrează în grupele de risc privind infectarea cu virusul Sars-Cov 2, (nu desfăşoară activităţi curente cu publicul şi îndeplinesc restul cerinţelor curente pentru donarea de sânge) au participat la campanie.
Poliţiştii argeşeni îi îndemnă pe toţi cetăţenii care se încadrează în cerinţele donării de sânge, să se adreseze Centrului de Donare şi Transfuzie Sanguină Piteşti, din str. Negru Vodă nr.43.
"Totodată, vă rugăm să conştientizaţi importanţa respectării regulilor de disciplină sanitară stabilite de autorităţile cu atribuţii în domeniu, pe durata stării de alertă, recent întrată în vigoare, în contextul situaţiei epidemiologice din România, pentru limitarea riscului de răspândire a infectiei cu Coronavirus.
Astfel, măsurile sunt cu caracter temporar şi trebuie interpretate în sensul de a limita, la nivel personal, riscul de a ne infecta, care va fi urmat de riscul de a transmite şi apropiaţilor această afecţiune", este îndemnul IPJ Argeş.