Orban, sunat de Angela Merkel: ce au discutat despre situaţia muncitorilor români sezonieri
by News.roPrim-ministrul Ludovic Orban a avut, miercuri, o convorbire telefonică cu cancelarul federal Angela Merkel, la iniţiativa înaltului oficial german. Cei doi au discutat, printre altele, despre situaţia muncitorilor români sezonieri.
Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului, Ludovic Orban a fost sunat, miercuri, de Angela Merkel.
”Cei doi şefi de guvern au evocat, cu acest prilej, relaţiile speciale, cu caracter strategic, dintre România şi Germania, şi au convenit asupra continuării eforturilor comune pentru aprofundarea suplimentară a acestora, cu precădere pe dimensiunea economic. A fost agreată, de asemenea, importanţa reluării şi a consolidării dialogului politic bilateral la nivel înalt, de îndată ce condiţiile o vor permite”, se arată în comunicat.
Potrivit sursei citate, cancelarul Angela Merkel s-a referit, în context, la situaţia lucrătorilor sezonieri români din Germania şi a exprimat preocuparea constantă a executivului de la Berlin şi, personal, a domniei sale, pentru respectarea şi protejarea drepturilor cetăţenilor români care muncesc în Germania.
”Guvernul federal a iniţiat, de altfel, cu promptitudine, modificarea cadrului legislativ intern în vigoare, pentru a oferi un grad sporit de protecţie acestora şi a garanta drepturile angajaţilor români. A subliniat, în acelaşi scop, întreaga deschidere şi disponibilitate pentru menţinerea unui contact strâns, la toate nivelurile, între autorităţile din cele două state, în continuarea recentei vizite în Germania a ministrului muncii şi protecţiei sociale, Violeta Alexandru”, se mai arată în comunicat.
Potrivit documentului, prim-ministrul Ludovic Orban a adresat felicitări omologului german pentru modul eficient de gestionare, de către guvernul condus de doamna Merkel, a crizei generate de pandemia de Covid-19.
”A salutat, totodată, propunerile avansate de Comisia Europeană, la 27 mai, de creare a unui Instrument european de recuperare (Recovery Instrument - Next Generation EU) în valoare de 750 mld. euro, pentru susţinerea eforturilor de relansare economică la nivel european, precum şi de revizuire a Cadrului Financiar Multianual pentru perioada 2021-2027. Înaltul oficial român a urat succes omologului german în perspectiva apropiatei preluări, la 1 iulie 2020, a Preşedinţiei Consiliului UE, într-un moment dificil, extrem de important pentru consolidarea proiectului european. În context, a exprimat sprijinul ţării noastre pentru avansarea agendei UE şi pentru a găsi soluţii comune la provocările actuale de ordin sanitar, economic şi social”, se mai arată în comunicat.