Planul UE de redresare economică. România primeşte una din cele mai mari sume
by Elena DeacuRomânia va primi una din cele mai mari sume prin giganticul plan european de redresare economică în valoare de până la 750 de miliarde de euro prezentat miercuri de preşedintele Comisiei Europene Ursula von der Leyen.
Mai precis, România va primi 19,26 de miliarde de euro, împrumuturi nerambursabile, adică bani pe care nu trebuie să îi dăm înapoi, şi credite cu dobândă redusă de 11,58 de miliarde de euro, arată un document consultat de agenţia DPA citat de Agerpres.
Singurele state care au alocate granturi mai mari decât cele 19 miliarde primite de România sunt: Italia (81,8 miliarde de euro), Spania (77,32 miliarde de euro), Franţa (38,77 miliarde de euro), Polonia (37,69 miliarde de euro), Germania (28,8 miliarde de euro) şi Grecia (22,56 miliarde de euro).
Comparativ, o serie de state dezvoltate au alocate granturi de valori mult mai mici precum Danemarca, 2,15 miliarde de euro, Belgia 5,48 miliarde de euro, Olanda, 6,75 miliarde de euro, Austria, 4,04 miliarde de euro, Finlanda, 3,46 miliarde de euro, şi Suedia, 4,69 miliarde de euro.
Pe lângă granturi, statele membre UE vor beneficia şi de împrumuturi cu dobândă redusă. În cazul României, documentul consultat de DPA prevede împrumuturi în valoare de 11,580 miliarde de euro astfel că suma totală, granturi şi împrumuturi, alocată României este de 31,206 miliarde de euro.
Potrivit planului Comisiei, banii vor fi oferiţi sub formă de granturi şi împrumuturi. Statele membre vor trebui să solicite finanţare, prezentând proiectele pentru care ar dori să cheltuie banii. Însă propunerea prezentată miercuri de Comisia Europeană are nevoie de aprobarea tuturor celor 27 de state membre UE, care au opinii diferite cu privire la acest subiect.