PUBLIKA.MD
Cum traversăm frontierele. În perioada de pandemie, fiecare ţară are propriile reguli de trecere a vămilor
by PUBLIKA.MDÎn această perioadă de pandemie, fiecare ţară are propriile reguli cu privire la trecerea frontierelor lor terestre şi aeriene. Drept urmare, înainte de a porni la drum, oamenii trebuie să se informeze riguros pentru a nu rămâne blocaţi în vămi. Cert este că, deocamdată, statele din Europa le permit tranzitarea teritoriului lor doar celor care au contracte de muncă sau urgenţe din motive de sănătate.
Ucraina are frontierele închise pentru străini până în 22 iunie, când se încheie carantina. Nici tranzitarea nu este permisă până atunci. Pot ajunge acolo numai ucrainenii veniţi din alte ţări şi străinii care au urgenţe. De exemplu, dacă într-o astfel de situaţie ajunge vreun moldovean, el trebuie să depună o cerere la Ambasada Ucrainei în Moldova, care mai apoi să fie aprobată de Ministerul de Externe de la Kiev.
Şi România are interzisă intrarea cetăţenilor străini. Excepţie fac doar diplomaţii, angajaţii organizaţiilor internaţionale, personalul pentru asistenţă medicală şi cei care tranzitează teritoriul. Pot să treacă prin România şi moldovenii care au permis de şedere în ţara în care pleacă, contract de muncă sau un document care atestă o urgenţă medicală, ne-a spus ambasadorul Daniel Ioniţă. Moldovenii cu dublă cetățenie, care vor să meargă în țara vecină, vor sta obligatoriu în carantină 14 zile.
Din România, moldovenii care vor să ajungă în Ungaria, o pot face doar cu maşina personală, întrucât transportul rutier internaţional este încă interzis în această ţară. La vama maghiară, moldovenii vor trebui să prezinte, din nou, permisul de şedere în ţara în care pleacă şi contractul de muncă sau documentul medical.
După ce au trecut Ungaria, concetăţenii noştri care vor să tranziteze Austria trebuie să ştie că această ţară le permite intrarea doar celor care se îndreaptă spre ţările din nordul Europei, nu şi spre cele din sud, de exemplu Italia.
"La intrarea în Ungaria, la punctul de trecere a frontierei obligatoriu este şi poliţia de frontieră austriacă. În cazul în care se deţine permis de şedere şi contract de muncă italian se permite tranzitul Ungariei cu condiţia de a tranzita prin Slovenia, nu prin Austria", a spus reprezentantul Ambasadei Moldovei în Ungaria, Natalia Vremea.
Slovenia, Italia și Franța pot fi tranzitate, la fel, doar dacă deții un contract de muncă și permis de ședere.
Ministerul de Externe de la Chişinău nu ne-a oferit, deocamdată, o informaţie centralizată despre restricţiile de circulaţie impuse de ţările europene. Ministrul Oleg Ţulea şi serviciul de presă nu au răspuns la telefon pentru a ne oferi informaţii. Am expediat şi o scrisoare oficială l-a care nu am primit niciun răspuns. Moldovenii se pot informa însă pe site-ul Ministerului de Externe de la Bucureşti, mae.ro, acolo unde sunt detalii despre restricţiile impuse de fiecare ţară.