https://www.cotidianul.ro/wp-content/uploads/2020/01/19/bani-lei-2-1000x600.jpg

Diaconu: Cîțu nu va avea bani nici să plătească pensiile aflate în plată

by

Gelu Ștefan Diaconu, fost șef al ANAF, susține că datele preliminare ale colectării Fiscului în luna mai arată încasări la un minim istoric. Din această cauză, ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, nu va avea bani nici să plătească pensiile aflate în plată, nicidecum să se mai pună problema măririi lor de la 1 septembrie cu 40%, conform legii votată de Parlament, sau cu mai puțin. ”Deși orice specialist îl avertiza de contrariu, în toată perioada de la preluarea guvernării ministrul Cîțu a declarat că „are bani prevăzuți în buget” pentru creșterea de pensii cu 40%! De câteva zile, „pe persoană fizică” are o revelație, adică ne spune ca nu prea mai pot fi majorate pensiile. Azi îi dau o veste proastă penibilului Cîțu: nu va avea bani nici pentru pensiile aflate în plată și cu atât mai puțin pentru vreo eventuală majorare, dacă nu ia măsuri dure de reducere a cheltuielilor statului bugetofag”, spune Diaconu.

În jurul datei de 25 mai, Finanțele ar fi trebuit să prezinte execuția bugetară pe primele patru luni, însă până la ora redactării acestui material, nu s-a afișat nimic. Diaconu merge mai departe și prezintă situația colectărilor în luna mai. ”Deși sunt informații eminamente publice, datele colectării au devenit un secret la care au acces doar câțiva oameni de încredere de-ai lui Cîțu. Cu toate acestea sunt în măsură să vă prezint datele care arata ca în luna mai situația se prezintă dramatic. La rectificarea de pe 15 aprilie, datorită Covid -19, s-au redus veniturile bugetare programate cu 19,5 miliarde de lei, pe fondul unei contracții estimate a PIB-ului de 1,9% și o creștere a deficitului la 6,7%, adică vreo 32 miliarde de lei în plus față de gaura bugetară estimată inițial.
Deși programul de încasări a fost redus substanțial la rectificare, el se va realiza într-o proporție de circa 82%. Dacă ne raportăm la cifrele bugetului inițial, realizările sunt la un nivel de 68%. Și asta în condițiile în care, deși au făcut selecția deconturilor TVA de rambursat, plata efectivă o vor face în primele zile din iunie pentru a „coafa” puțin rezultatele colectării”, a spus Diaconu.

În încheiere, fostul șef al ANAF l-a rugat pe ministru Cîțu să apeleze la orice istoric al economiei românești pentru a afla dacă de la apariția datelor oficiale s-a mai înregistrat o asemenea cădere a încasărilor bugetare. ”Niciodată propaganda nu va putea acoperi realitatea cifrelor”, a conchis Diaconu.

În urmă cu două zile, Cîțu a spus că majorarea de la 1 septembrie a pensiilor creează probleme de sustenabilitate pentru bugetul următorilor doi ani. Atât instituţiile financiare internaţionale cât şi agenţiile de rating au arătat că reprezintă un risc major pentru sănătatea economiei, potrivit oficialului din Guvern. „Vă spun o părere personală: este clar că această lege a pensiilor creează probleme de sustenabilitate bugetului nu numai pentru 2020, dar şi pentru 2021 şi 2022. Doar pentru 2020 înseamnă 10 miliarde de lei la buget, plus 30 miliarde de lei în 2021, bani care nu există şi trebuie împrumutaţi. Şi trebuie negociată această stabilitate a bugetului cu instituţiile internaţionale, cu investitorii.

Există o problemă, iar eu voi prezenta două scenarii premierului, Guvernului, cu tot ceea ce înseamnă cheltuieli în perioada următoare, inclusiv Legea pensiilor, evoluţia cheltuielilor, dar şi riscurile aferente. Scenariile fără riscuri nu au niciun sens. Apoi decizia va fi una politică. Sunt un ministru responsabil şi precaut. Mă pregătesc cu o rectificare bugetară care să îmi asigure sustenabilitatea atât în 2020 dar şi pe viitor. Nu vreau să aruncăm ţara în haos doar cu decizii pripite sau cu decizii politice”, a afirmat ministrul Finanțelor Publice, Florin Cîțu, la România TV.

Oficialul Guvernului a subliniat că legea pensiilor, care a trecut prin Parlament, nu are sursă de finanţare, iar pentru a nu destabiliza economia ar trebui luați bani din altă parte.

„Aşa cum este construit bugetul astăzi şi problemele pe care le avem, Legea pensiilor şi alte legi similare care au trecut prin Parlament nu au sursă de finanţare. Pentru a nu destabiliza economia va trebui să facem alte sacrificii. De aceea, trebuie să găsim un compromis şi este datoria mea să prezint premierului un scenariu care să arate cum vor fi finanţate aceste cheltuieli în perioada următoare sustenabil, fără a arunca economia în aer. Aşa cum arată toate agenţiile de rating, Comisia Europeană, instituţiile internaţionale, reprezintă un risc major pentru sănătatea economiei”, a explicat Cîțu.