PUBLIKA.MD
Deces cu semne de întrebare la un spital din Capitală. Un medic a fost găsit mort în camera de odihnă
by PUBLIKA.MDPierdere imensă în lumea medicinei. Doctorul toxicolog Eugen Buceaţchi de la Spitalul Clinic Municipal "Sfânta Treime" din Chişinău a fost găsit fără suflare la locul de muncă. Medicul de 39 de ani încheiase garda de noapte, iar miercuri dimineaţa a fost găsit în camera de odihnă a instituţiei de către colegii de muncă.
"S-a prezentat la serviciu într-o stare fizică şi emoţională bună. A urmat garda de noapte. Nu a avut probleme de sănătate", a spus purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Municipal "Sfânta Treime", Galina Alcaz.
Colegii de muncă au încercat să-i salveze viaţa, dar eforturile lor au fost zadarnice.
"Era prea târziu şi măsurile de resuscitare au fost fără efect. Poliţia a examinat cazul. Deja rămâne medicina legală să se expună. Semne de moarte violentă, absolut nimic", a spus şeful Secţiei toxicologie a Spitalului Clinic Municipal "Sfânta Treime", Adrian Păslaru.
Eugen Buceaţchi lucra de 12 ani în cadrul Secţiei toxicologie, iar şeful acestei structuri îl descrie ca un medic dedicat meseriei.
"Unul dintre cei mai buni profesionişti din care ar putea să existe. Lider în toate, excelent şi harnic", a comunicat şeful Secţiei toxicologie a Spitalului Clinic Municipal "Sfânta Treime", Adrian Păslaru.
Poliţiştii au iniţiat o anchetă pentru stabilirea tuturor circumstanţelor. Nu am reuşit să aflăm informaţii preliminare despre caz deoarece ofiţerul de presă al Direcţiei de Poliţie Chişinău, Natalia Stati, nu a răspuns la apelurile noastre insistente.
Eugen Buceaţchi era căsătorit şi avea trei copii minori.