Lupta pentru supraviețuire în plină criză COVID-19! Renault şi Nissan îşi modifică parteneriatul pentru a reduce costurile
by Alexandra CruceruRenault, Nissan Motor şi Mitsubishi Motors au anunţat miercuri că fiecare va prelua prelua un rol de lider în domeniul producţiei în diferite regiuni, într-o amplă reorganizare a parteneriatului lor pentru a reduce costurile şi a supravieţui crizei provocate de pandemia de coronavirus, transmite Reuters, conform news.ro.
Cei trei producători auto au probleme provocate de pandemie chiar într-o perioadă în care încercau să îşi reformeze alianţa după arestarea şi înlăturarea preşedintelui şi directorului lor general Carlos Ghosn, în 2018.
Astfel, Renault, Nissan şi Mitsubishi intenţionează să facă economii prin sistematizarea mai bună a producţiei, într-un aşa-numit sistem de urmare a liderului, o companie devenind lider pentru un anumit tip de vehicul, în timp ce ceilalţi îl urmează.
Companiile au anunţat într-un comunicat că intenţionează să producă aproape jumătate din vehiculele lor în cadrul acestui sistem, până în 2025, sperând că reducă investiţiile pe model cu până la 40%, pentru vehiculele incluse.
Furnicar la granița României. Zeci de mii de cetățeni au intrat în țară, în ultimele 24 de ore
Nissan va deveni lider în Japonia, China şi America de Nord, Renault va reprezenta referinţa în Europa, Rusia, America de Sud şi Africa de Nord, în timp ce Mitsubishi va prelua conducerea în Asia de Sud-Est şi Oceania, au anunţat companiile.
Directorii acestora au spus că se vor concentra mai mult pe producţia eficientă a modelelor şi nu pe volum, aşteptările fiind ca gama de vehicule produse să scadă cu 20% până în 2025.
Preşedintele Renault, Jean-Dominique Senard, a declarat că strategia va genera economii de până la 20% în unele domenii, cum ar fi folosirea în comun a tehnologiei.
Mulţi producători auto se confruntau deja cu scăderea cererii pe pieţe emergente majore înainte de pandemia de coronavirus, ceea ce i-a determinat să caute soluţii pentru reducerea costurilor, inclusiv prin fuziuni.