https://cmedia.romaniatv.net/image/202005/w620/tarom_41977900.jpg

TAROM introduce pe 28 şi 31 mai zboruri din Bucureşti către principalele oraşe din Spania. Ce reguli vor respacta pasagerii

TAROM, compania aeriană din România, va introduce în zilele de 28 şi 31 mai zboruri din Bucureşti către Madrid şi Barcelona şi retur. 

TAROM precizează că zborurile sunt operate în condiţii speciale, sub incidenţa HG 394/18 mai 2020, iar din aceste considerente, pasagerii care vor fi acceptaţi la bordul aeronavelor trebuie să se încadreze în anumite categorii.

Pentru cursa Bucureşti - Madrid - Bucureşti, tariful este de 250 de euro, cu toate taxele incluse, precum şi un bagaj de mână de 10 kg şi un bagaj de cală de 23 kg, iar pentru Bucureşti - Barcelona - Bucureşti de 230 euro, conform informaţiilor postate pe pagina de Facebook a companiei.

Citeşte şi: Tarom reia cursele cu trei zile înainte de expirarea interdicţiilor de zbor. Către ce destinaţii operează, începând de marţi

Astfel, dinspre Spania spre România vor fi acceptaţi doar cetăţenii români care doresc repatrierea, iar dinspre România spre Spania pasagerii trebuie să fie cetăţeni spanioli sau să fie lucrători sezonieri cu contract de muncă ori lucrători din sectorul transporturilor, prevăzuţi în anexa nr.3, la comunicarea privind implementarea culoarelor verzi, în temeiul orientărilor privind măsurile de gestionare a frontierelor, în vederea protejării sănătăţii şi a asigurării disponibilităţii mărfurilor şi serviciilor esenţiale.

Loading...