Răzvan Lucescu s-a înscris în Programul DDB. Suma cu care va contribui anual la bugetul lui Dinamo
by Filip StanRăzvan Lucescu, antrenorul saudiţilor de la Al Hilal, s-a înscris în Programul Doar Dinamo Bucureşti al Peluzei Cătălin Hâldan.
Răzvan Lucescu nu a jucat la echipa de seniori și nu a antrenat niciodată pe Dinamo, dar va avea card Elita, ceea ce înseamnă că va da anual suma de 1.948 de euro.
"Răzvan ne-a transmis că nu poate rămâne indiferent văzând ce se întâmpla cu clubul care l-a format. Şi ne-a mai spus că se înscrie ca Elita, dar acesta e doar începutul", se arată pe pagina de Facebook a Peluzei Cătălin Hâldan.
"Sângele apă nu se face! Răzvan Lucescu, Elita DDB... și mai mult decât atât!
Mircea Lucescu a format oameni. Nu doar fotbaliști și antrenori, ci și caractere. Unul dintre oameni este Răzvan.Cel care a pășit pentru prima dată pe gazon trecând prin tunelul de sub tribuna a 2-a din Ștefan cel Mare, de mână cu tatăl său. Acolo a lovit pentru prima dată mingea de fotbal. Primii pași în viață și primii pași în fotbal Acum a făcut primul pas înapoi către locul în care s-a format. Și într-o zi va intra pe aceleași porți, alături de cel care l-a purtat pentru pentru prima dată pe umeri, iar apoi de mână în Parcul Sportiv Dinamo.
Pentru că de nimic nu-i este mai mult dor unui om realizat, decât de locurile natale.«Ștefan cel Mare este locul unde merită să se întoarcă» nu doar ca oaspete, nu doar în vizită. Este locul de care aparține toată copilăria și adolescența lui, pentru că a fost jucătorul lui Dinamo
.De aici a plecat la Sportul Studențesc. Nu putem să uităm declarația lui după meciul în care a blocat-o pe Steaua de unul singur: «Dedic acest rezultat tatălui meu și tuturor antisteliștilor din România!». Avea 16 ani când a plecat de la Dinamo. Atunci când a ieșit pe poartă a luat cu el cel mai prețios cadou. Nu mingea, nu mănușile, nu ghetele, ci cuvintele simple ale seniorului: «Eu cred în tine, Răzvan!».Lumea l-a salutat cu «Baftă, Juniorule!», dar puțini și-au imaginat că într-o zi va avea Grecia la picioare ca antrenor și că în același an va cuceri cel mai râvnit trofeu al Asiei.
Răzvan ne-a transmis că nu poate rămâne indiferent văzând ce se întâmpla cu clubul care l-a format. Și ne-a mai spus că se înscrie ca Elită, dar acesta e doar începutul. Programul DDB este în faza adolescenței, dar care a trecut de mult la fapte. Transmite-i și tu aceleași cuvinte ale lui Mircea Lucescu, «Eu cred în tine și pune umărul la creșterea lui, devenind membru DDB»", este comunicatul PCH.
Răzvan Lucescu, fost portar, a început fotbalul la Dinamo, el părăsind clubul din Şoseaua Ştefan cel Mare la vârsta de 16 ani, pentru a evolua la Sportul Studenţesc.
Suporterii "alb-roşii" au anunţat, marţi, că şi fostul acţionar Cristian Borcea s-a înscris în Programul Doar Dinamo Bucureşti.
Fanii lui Dinamo strâng fonduri prin Programul DDB pentru a ajuta clubul confruntat cu probleme financiare după ce patronul Ionuţ Negoiţă a anunţat că nu mai doreşte să investească.
Loading...