Cine poate primi stimulentul de risc de infectare cu COVID. Categoriile de beneficiari au fost extinse
Stimulentul de risc de infectare cu COVID, în valoare de 2.500 de lei brut pe lună, va fi primi şi de personalul din domeniul asistenţei sociale şi comunitare, din cabinetele medicilor de familie şi laboratoarele de analize. Asta a decis miercuri Camera Deputaţilor care a modificat ordonanţa 43 din 2020 referitoare la categoriile de persoane care vor beneficia de acest spor.
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2020 pentru aprobarea unor măsuri de sprijin decontate din fonduri europene, ca urmare a răspândirii coronavirusului COVID-19, pe perioada stării de urgenţă, prevede că "se aprobă decontarea din fonduri europene aferente Programului operaţional "Infrastructură mare", conform regulilor de eligibilitate, a cheltuielilor cu echipamente medicale, dispozitive medicale şi de protecţie medicală, echipamente pentru transport specializat, echipamente pentru decontaminare şi suport triaj, containere de logistică medicală, capabilităţi/ formaţiuni medicale mobile de diagnostic şi tratament utilizate în combaterea răspândirii coronavirusului COVID-19".
Deputaţii au introdus un amendament ce prevede că sumele cheltuite astfel şi destinaţia acestora de la începutul stării de urgenţă la finalul stării de alertă de către toate instituţiile de stat se vor publica pe site-ul instituţiei de către conducătorul acesteia, notează Agerpres.
Cine primeşte stimulentul de risc de infectare cu COVID
De asemenea, deputaţii au decis şi ca stimulentul de risc în cuantum de 2.500 de lei brut, pe lună, să fie acordat şi pentru personalul din domeniul asistenţei sociale şi comunitare, indiferent de forma de organizare a furnizorului de servicii sociale, implicat direct în sprijinirea şi/ sau îngrijirea persoanelor în vârstă, a copiilor, a persoanelor cu dizabilităţi şi a altor grupuri vulnerabile, pe perioada stării de urgenţă, din fondul de salarii al unităţii angajatoare, prin transferuri de la bugetul de stat, de la titlul VI - "Transferuri între unităţi ale administraţiei publice" sau de la alte titluri unde sunt bugetate sume cu această destinaţie, prin ordonatorul principal de credite, sau din fonduri europene.
Stimulentul de risc acordat nu se cuprinde în baza lunară de calcul al contribuţiei de asigurări sociale, contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, respectiv al contribuţiei asiguratorii pentru muncă.
Medicii de familie, cabinetele stomatologice şi farmaciile comunitare pot primi stimulentul de risc de infectare cu COVID
Pentru furnizorii de servicii sociale privaţi, decontarea stimulentului de risc se face la cerere, prin agenţiile teritoriale ale Agenţiei Naţionale de Plăţi şi Inspecţie Socială, prin transferuri de la bugetul de stat, de la titlul VI - "Transferuri între unităţi ale administraţiei publice" sau de la alte titluri unde sunt bugetate sume cu această destinaţie, prin ordonatorul principal de credite sau din fonduri europene, conform unei proceduri stabilite prin ordin al ministrului Muncii.
De asemenea, deputaţii au introdus un amendament potrivit căruia de acest stimulent de risc în valoare de 2.500 de lei brut pe lună pot beneficia şi personalul medical, medico-sanitar şi auxiliar sanitar din cabinetele medicilor de familie, laboratoarele de analize medicale, laboratoarele de imagistică medicală, ambulatoriile de specialitate, farmaciile comunitare, cabinetele stomatologice, furnizorii de servicii medicale aflaţi în contract cu Casele de asigurări de sănătate, care au activat în timpul stării de urgenţă şi care au avut în evidenţă sau sub tratament pacienţi suspecţi sau confirmaţi cu COVID-19, ori dacă personalul respectiv a fost confirmat cu COVID-19 în urma activităţii desfăşurate, medicii şi asistenţii medicali din unităţile şcolare care şi-au desfăşurat activitatea prin furnizarea unor servicii de îngrijire, de aprovizionare, de îngrijire medicală şi monitorizare a persoanelor aflate în carantină.
Prime de până la 1.500 de euro pentru medicii din Franţa afaţi în prima linie în lupta cu coronavirusul
Stimulentul de risc în cuantum de 2.500 de lei, prevăzut de prezenta lege, se acordă pentru toată perioada stării de urgenţă, instituită prin decret potrivit art. 93 din Constituţia României, republicată, au mai stabilit deputaţii.
Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz.
Klaus Iohannis cere Guvernului bonusuri pentru medicii implicaţi în lupta împotriva coronavirus. "500 de euro ar fi un bonus onorabil"
Loading...