https://www.mediafax.ro/images/pixel.png
Germania prelungeşte regulile de distanţare socială. Anunţul cancelarului Angela Merkel

Germania prelungeşte regulile de distanţare socială. Anunţul cancelarului Angela Merkel

Germania a extins regulile de distanţare socială menite să stopeze răspândirea epidemiei de coronavirus până pe 29 iunie, a declarat marţi guvernul cancelarului Angela Merkel, relatează publicaţia Local.de.

Conform Local.de, până la 10 persoane vor avea voie să se adune în locuri publice, care sunt obligate să interacţioneze cu cât mai puţine persoane, în conformitate cu regulile convenite între guvernul federal şi cele 16 landuri din Germania.  Guvernul Merkel a fost înrădăcinat în dezacorduri cu landurile cele mai puţin afectate, dintre care unele au vrut să anuleze măsurile şi să se deschidă în întregime.
În Germania bilanţul se ridică acum la 181.200 de cazuri de COVID-19, cu puţin peste 8.372 de decese - mult mai mici decât omologii europeni, precum Marea Britanie, Franţa, Spania şi Italia. Peste 165.000 de persoane s-au vindecat de coronaivrus, în Germania. „Acest succes se bazează în principal pe faptul că regulile privind distanţa şi igiena au fost puse în aplicare şi respectate", au spus guvernul şi reprezentanţii landurilor, citat de Local.de. Oficialii au avertizat că ar putea fi impuse restricţii suplimentare dacă s-ar crea focare locale.

ULTIMELE ȘTIRI


Mai multe subiecte: Trebuie să repornim businessul Jurnal de carantină

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri: germania, angela merkel, anunt, coronavirus, covid-19