https://i0.1616.ro/media/2/2701/33639/19373694/1/afganistan-armistitiu-eid-al-fitr-tw.png?width=860

Nouă sute de deţinuţi talibani eliberaţi de Kabul, care speră la o prelungire a armistiţiului; talibanii urmează să elibereze 200 de membri ai ”forţelor administraţiei de la Kabul”

by

Guvernul afgan a eliberat aproximativ 900 de deţinuţi talibani, sperând să încurejeze insurgenţii să prelungească un armistiţiu de trei zile declarat în întreg Afganistanul, care urma să se încheie, relatează AFP.

Un jurnalist AFP a asistat la eliberarea a 100 de deţinuţi, prezentaţi presei în timp ce părăseau marţi Închisoarea Bagram, la aproximativ 60 de kilometri de Kabul.

”Sunt foarte fericit să fiu eliberat acum, Mă voi întoarce la familia mea după opt ani”, şi-a exprimat bucuria Abdul Wasi, în vârstă de 27 de ani, un locuitor al provinciei Kandahar (sud) care poartă barbă.

”Noi vrem o încetare a focului permanentă în ţară”, a adăugat el. ”Dacă trupele străine pleacă, noi nu ne vom mai bate”.

”Nu ştiu ce voi face în viitor, dar voi face totul pentru a servi islamul”, a declarat Qari Mohammadullah, care spune că şi-a pierdut tatăl şi unica fiică, moartă din cauza bolii, în cei opt ani şi două luni cât s-a aflat la închisoare.

În total, până la 900 de persoane au fost eliberate marţi, potrivit locotenent-colonelului Nazifullah Walizada, care superviza operaţiunea din partea Ministerului Apărării.

Consiliul Naţional afgan de Securitate, un organ guvernamental, a anunţat marţi iminenţa acestor eliberări, menite să ”facă să avanseze cauza păcii şi încetării focului”.

”Sperăm ca talibanii să prelungească armistiţiul pentru ca să putem lansa procesul de pace”, a declarat ulterior, într-o conferinţă de presă, un purtător de cuvânt al Consiliului, Faisal Javid. ”Viitorul depinde de această viitoare decizie a talibanilor”.

Contactaţi de AFP, insurgenţii s-au arătat mai degrabă optimişti cu privire la acest subiect.

O sursă talibană a declarat pentru AFP că 200 de membri ai ”forţelor administraţiei de la Kabul”, pe care-i deţin, urmează să fie ”eliberaţi în zilele următoare”.

Altă sursă din rândul insurgenţilor a catalogat, apoi, drept ”foarte probabilă” o ”prelungire a armistiţiului cu şapte zile, în cazul în care Guvernul eliberează deţinuţi”. ”Toţi liderii noştri (...) sau aproape toţi sunt de acord cu acest lucru”, a precizat această sursă.

”NICIO INFORMAŢIE”

Un purtător de cuvânt, Zabihullah Mudjahid, vocea oficială a talibanilor, a declarat însă că nu are ”nicio informaţie” despre acest subiect

Rebelii, care îşi multiplică de săptămâni asalturile sângeroase împotriva forţelor afgane, au surprins sâmbătă decretând în mod unilateral o încetare a luptelor, pentru ca afganii ”să poată sărbători în pace şi linişte” Eid al-Fitr, care marchează sfârşitul Ramadanului.

Preşedintele afgan Ashraf Ghani a acceptat imediat această oferă şi a lansat ”o procedură în vederea eliberării a până la 2.000 de deţinuţi talibani, într-un gest de bunăvoinţăă, ca răspuns la anunţarea de către talibani a unui armistiţiu”, potrivit unui purtător de cuvânt, Sediq Sediqqi.

O sută de talibani au fost eliberaţi luni.

Aceste eliberări reciproce de deţinuţi - până la 5.000 de talibani şi 1.000 de membri ai forţelor afgane - sunt prevăzute printr-un acord semnat la 29 februarie la Doha de către Statele Unite şi talibani, dar care nu a fost ratificat de către Kabul.

Însă acest vast schimb de prizonieri, pătat de obstacole, a înregistrat o întârziere. Kabulul a eliberat aproximativ 1.000 de deţinuţi, înainte de armistiţiu, iar insurgenţii au eliberat aproximativ 300.

Acordul de la Doha prevede de asemenea o retragere a forţelor străine din Afganistan în decurs de 14 luni, cu condiţia ca insurgenţii să respecte angajamentele pe care şi le-au asumat în domeniul securităţii şi săînceapă negocieri cu autorităţile afgane cu privire la viitorul ţării.

”Statele Unite şi Pakistanul (vecinul Afganistanului şi un actor regional major) vor ca dialogul interafgan să pornească imediat după eliberarea celor 2.000 de deţinuţi. Însă talibanii vor în continuare ca cei 5.000 de prizonieri ai lor să fie eliberaţi înaintea (lansării) oricăror discuţii”, a avertizat una dintre cele două surse talibane citate.

Armistiţiul - prima iniţiativă a talibanilor după ce o coaliţie internaţională condusă de Statele Unite i-a îndepărtat de la putere în 2001 - a fost respectat în ansamblu, în pofida unor încăierări.

Aceasta este a doua întrerupere a confruntărilor armate în Afganistan din 2001.

Prima, la iniţiativa lui Ashraf Ghani, a durat trei zile, în iunie 2018, tot cu ocazia Eid al-Fitr, şi a condus la scene uimitoare de fraternizare între combatanţi din ambele tabere.

Talibanii au respectat, de asemena, un armistiţiu parţial de nouă zile - de la 22 februarie la 2 martie - cu ocazia semnării Acordului de la Doha.