Cum se vede de la București problema Ungariei și a Ardealului, și cum ne raportăm la viitorul relației cu Republica Moldova?
by Serban F. CioculescuDe peste trei decenii, adică de când a izbândit Revoluția/Loviluția din 1989, pe coridoarele MAE bântuie o fantomă și ea le face viața dificilă politicienilor români cu rang de decidenți: e vorba de frica de a recunoaște situații de secesiune în dreptul international ca nu cumva Ungaria să revendice un statut similar pentru Ardeal sau pentru o parte din el. În felul acesta (și invocând și mitul politic al prieteniei veșnice cu poporul sârb) nu am recunoscut Kosovo, desi cei mai mulți parteneri ai noștri din UE și NATO au făcut-o deja. Dar se merge și mai departe: toate pozițiile oficiale legate de teritorii disputate precum Transnistria, Osetia de Sud, Abhazia, Nagorno Karabah, desi sunt puse sub egida dreptului international bazat pe Carta ONU și Actul Final de la Helsinki – care interzic modificările de granite prin forță – ascund și un calcul geopolitic legat de Ungaria. Efectiv, deși România a dobândit Ardealul după Primul Război Mondial, ca o răsplată a efortului său militar (iertându-ni-se acordul de pace de la București-Buftea cu Puterile centrale din mai 1918, justificat prin pierderea ajutorului rusesc după revoluția bolșevică din toamna anului precedent) dar mai ales a proporției covârșitoare a etnicilor români (experții trimiși de țările Antantei au lucrat cu cifre și hărți reale, nemăsluite), politicienii de la București, și o parte a populației, umblă cu teamă, ca pe gheață, să nu cumva….să pierdem leagănul national, întreg sau în parte. Că doar Ungaria a mai încercat asta și a reușit parțial timp de câțiva ani, cu ajutorul camaradului Adolf…dacă va încerca din nou avându-l alătur pe Gospodin Putin? Sau “Putler”, cum îi spun în glumă unii.
Istoria știm că nu se repetă întocmai dar anumite tipare acționale pot fi regăsite uneori în diverse zone geografice. Întâmplător sau nu, Ungaria e condusă de un deceniu, cu mână de fier, de V. Orban, un politician nationalist dar versat și pragmatic. O fi el un mic satrap care modifică legile la el în țară spre a acumula și mai multă putere în dauna societății civile dar când vine vorba de sprijinirea maghiarilor din statele vecine, omul e expert. Și nu o face neapărat la modul găunos, stil Vadim Tudor – desi are destule derapaje verbale în cariera sa – ci pragmatic: oferă cetățenie maghiarilor din statele vecine, le oferă avantaje economice și sprijin politic și cultural. Astfel că electoratul UDMR a ajuns să voteze majoritar partidul lui Orban, Fidesz, nationalist conservator. Pe de altă parte, și România are o strategie de sprijinire a românilor…de pretutindeni, tot cu instrumente clasice: cetățenia, programe culturale, sprijin în infrastructuri critice. Efortul central merge desigur către frații din Republica Moldova, cu toate că doar o parte a lor se auto-identifică drept români. La fel ca și românii din Ucraina, și ei divizați identitar în mod artificial (moldoveni vs români), după cum si o parte a românilor din Serbia se autonumesc vlahi spre a nu irita Belgradul. Pe când maghiarii și secuii din România nu au asemenea probleme identitare, se recunosc drept ceea ce sunt. Bine, asta ține și de istorie: Rusia a fost un colosal agent de deznaționalizare a popoarelor din imperiu, iar inventarea de naționalități a căpătat amploare sub URSS. Pe când România nu a deznaționalizat maghiarii și secuii în mod sistematic, în niciun caz nu se poate compara cu Rusia la așa ceva.
E drept că după Marea Unire a avut loc o restrângere a învățământului superior în limba maghiară iar apoi în epoca socialistă, s-a redus numărul de școli maghiare: de la 1022 de școli primare cu predare în maghiară în anul 1955-1956, se ajunsese la 915 în 1958-1959.i S-a ajuns și la desfiinţarea Universităţii Maghiare Bolyai din Cluj, după evenimentele Revoluției maghiare anticomuniste din 1956, de fapt la unirea/comasarea ei cu Universitatea Babeș, unde se preda doar în limba română. De aceea după 1989, au fost destui maghiari care au cerut, fără succes, separarea celor două universități. Nu mai spun că mulți unguri din România se consideră înșelați de politicienii români majoritari, care nu au respectat, zic ei, promisiunile asumate la Alba Iulia, în textul Rezoluției Unirii de la 1 decembrie 1918. În text scrie că Adunarea Națională proclamă “Deplină libertate naţională pentru toate popoarele conlocuitoare. Fiecare popor se va instrui, administra şi judeca în limba sa proprie prin indivizi din sânul său şi fiecare popor va primi drept de reprezentare în corpurile legiuitoare şi la guvernarea ţării în proporţie cu numărul indivizilor ce-l alcătuiesc.”(la punctul III). Istoricii români în general spun că maghiarii au primit dreptul la educație în limba lor, la cultură, la a fi parte din administrația locală și din actul judecătoresc, acolo unde sunt în procent consistent.ii Că România nu a devenit stat federal sau nu a dat autonomie unor regiuni decupate pe criterii administrativ-economice sau istorice, în stilul Spaniei, asta e altă discuție și desigur, sunt români get beget care regretă centralismul administrativ al statului și speră într-un viitor al descentralizării. Mă număr printre ei. Dar descentralizare administrativ-economică nu înseamnă drept de secesiune, asta e clar. Iar practica Consiliului Europei, organizație foarte atentă cu protejarea drepturilor minoritarilor merge în direcția aceasta, nu a secesiunii. Comisia de la Veneția la fel. De altfel, România a fost data ca exemplu de “așa da” în ce privește tratatmentul minorităților, în SUA și în diverse state din UE. Ceea ce nu înseamnă că nu există loc pentru ameliorare.
În vremea guvernării recente a PSD, mai ales în anii în care Liviu Dragnea părea că va ajunge singurul șef al țării (copiind modele precum Putin, Erdogan și Orban), aflăm că ministrul de externe T. Meleșcanu a ajuns la un gentlemen’s agreement (acord nescris) cu omologul maghiar și astfel Ungaria a putut investi sute de milioane de euro în economia Ardealului. De ce? Putem bănui: Dragnea avea nevoie de voturile UDMR în Parlament, poate și de sprijinul Ungariei în instituțiile europene, iar Orban Viktor de sprijinul politic al maghiarilor din Ardeal. Un troc veritabil, făcut pe șestache în 2017.iii Rațiune de stat sau interes partinic? Mai degrabă a doua variantă. Am aflat ieri acest detaliu (acordul non-verbal) de la Bogdan Aurescu care, bărbătește, l-a poftit la București pe Szijjarto Peter și i-a cerut să ajungă la un acord astfel ca statul roman să aibă un control asupra acestor investiții. Szijjarto nu ar fi venit probabil în România acum, sau oricum nu la București să asculte solicitările omologului român, dar cum statele UE pun presiune pe Ungaria să nu devină o dictatură autentică, mai trebuie să facă și Budapesta pași pozitivi, chiar cu câteva zile înainte de celebrarea (sau comemorarea din perspectivă orbanistă) Trianonului.
Acum, dacă mă apuc să compar strategia Ungariei de penetrare economică a Transilvaniei (de fapt a zonelor unde secuii şi ungurii sunt majoritari, că doar nu pompează bani în etnicii români), ce implică nu doar bani serioşi, ci şi programe active, o strategie de avansare şi consolidare, cu strategia României de apropiere de Republica Moldova şi ancorare a acesteia la UE, îmi dau seama că, din păcate, suntem în urma maghiarilor. Nu zic la ani lumină dar oricum în spate. Nici la banii alocaţi nu îi depăşim, nici la proiecte şi strategii pe termen lung. Ati auzit de vreo echipa de forbal din RM sponsorizata de guvernul român? Păi ungurii fac asta cu echipe “maghiare” din Romania și nu doar din prima ligă. In plus, eforturile Budapestei sunt bine primite de ungurii din Ardeal, nu auzi voci relevante din UDMR să critice Ungaria şi să îi găsească defecte. Eu cel puțin nu am auzit. România, în schimb, e criticată de premierul din Chişinău (Ion Chicu) pentru…corupţie şi proasta gestiune a crizei Covid 19 in Moldova românească. E ca şi cum liderul UDMR s-ar apuca să spună ca Vilktor Orban e un mic dictator penibil si nici mare lucru nu a făcut să apere Ungaria de pandemie. Vă puteti imagina aşa ceva? Eu nu….Bine, o să ziceţi că in Republica Moldova acţionează de fapt Rusia (Igor Dodon e marioneta lui Putin), în timp ce România și Ungaria rezolvă doar ele, bilateral, problematica economică a Ardealului. Dar nu cumva în spatele Ungariei se cam vede deja umbra Rusiei?
Si aşa presaţi de unguri, că vin cei 100 de ani de la Trianon şi ei aproape au construit un monument în zona Parlamentului, să le amintească ce nedreptate au păţit (sincer, îi înţeleg în plan psihologic), noi ne gândim cu teamă că dacă vreodată românii din Republica Moldova si o parte din etnicii ruşi, ucraineni, gagauzi decid că vor unire cu România, brusc o să apară Ungaria şi o să spună că vrea şi ea măcar o ciozvârtă de Ardeal, că prea ajunge iar România “dodoloaţă” în timp ce ea Ungaria, e tot amputată și invalidă teritorial. Vă amintiţi cum a procedat România în 1913 faţă de Bulgaria, cand i-a luat Cadrilaterul ca să nu se facă o Bulgarie prea mare în coasta noastră? Un pion al Austro-Ungariei sau al Rusiei lângă noi, ceva de neacceptat pentru clasa politică de atunci. O să spuneţi că nu e posibil, România e mai tare decat Ungaria în primul rând în plan militar. OK, aşa o fi, nu zic că nu. In plus suntem toți in NATO și UE, deci teoretic nu mai ajungem la conflicte armate. Dacă aveam așa ceva în 1913 o dădeam la pace cu bulgarii, fără a le lua ceva, nu?
Așa că ungurii, ca sa aibă un minim control pe unirea posibilă a României cu Republica Moldova si-au trimis oamenii în structurile UE care raspund de vecinătatea estică. Pe noi nu ne-ar accepta moldovenii și transnistreenii (nici nu mai zic de Rusia), pe maghiari da, că nu au aspirații teritoriale ascunse. Si devine tot mai clar că dacă oportunitatea unirii cu Republica Moldova apare în 3-5-8 ani, tot nu vom fi găsit un modus vivendi stabil si confortabil cu Ungaria, în actualele granițe. Atâta doar ca populatia ungară si secuiască se va fi redus natural, cu cateva zeci de mii, poate chiar peste 100.000 de oameni, prin spor demografic negativ si emigrare in Ungaria. Dar și românii sunt în declin demografic, nu? “Norocul” nostru că moldovenii de peste Prut nu ne grăbesc cu unirea…..
Am momente în care parcă mi-aș dori ca în Republica Moldova românii să fi fost doar o minoritate de maxim 30%, dar una unită, solidară si profund anti-rusă. Toti să se considere doar români, nu moldoveni. Iar “moldovenii” sa fie de fapt rusii, ucrainenii si gagăuzii. Va dați seama ce pion am fi avut în coasta Rusiei si Ucrainei? Șansele de unire erau mici (nu că acum ar fi mult mai evidente) dar relația cu românii de peste Prut ar fi fost foarte intensă si mult mai mult bazată pe ideea de solidaritate. Ca și Ungaria în Ardeal veneam cu bani și experți, dar și cu o strategie supra-partinică viabilă, coerentă, pe termen lung. Eventual România putea desprinde la un moment dat, cu ceva noroc istoric, bucata din RM locuită majoritar de etnicii români (mai ales dacă era la granița cu țara mamă), dar aici suntem în domeniul scenariilor. Oricum, nu mai venea un politician fără viitor și carismă precum Ion Chicu, omul Moscovei, sa ne spuna în faţă că suntem penibili. L-ar fi luat la șuturi chiar românii din jurul lui, si alții nu ar mai fi încercat să denigreze România. Bine, o asemenea viziune presupune că Rusia ar fi fost mai puțin eficientă în acțiunea sa de deznaționalizare a elementului românesc.