Judecătorul Ion-Tudoran avea decizie de pensionare emisă din anul 2009, dar a mai profesat încă 10 ani DOCUMENT
by Filip StanJudecătorul Corneliu Bogdan Ion-Tudoran s-ar fi pensionat de la Curtea de Apel București încă din luna martie a anului 2009, dar ar fi continuat să profeseze ca magistrat încă 10 ani și șapte luni, până la 22.08.2019, când a demisionat, scrie national.ro.
Un răspuns oficial al Consiliului Superior al Magistraturii și o decizie irevocabilă a Tribunalului București – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale demonstrează negru pe alb acest fapt nemaiîntâlnit. Istoricul pensionării judecătorului Ion-Tudoran începe în decembrie 2006. Atunci, în anul 2006 conform înscrisului din cartea sa de muncă, președintele Curții de Apel București de la acea dată, Dan Lupașcu, i-a aprobat cererea de pensionare 10687/C/27.10.2006. „Propus pentru pensionare la cerere conform art. 82 alin. 2 din Legea 303/2004”, s-a notat în carnetul de muncă a lui Ion-Tudoran. Chestiunea pensionării judecătorului Corneliu Bogdan Ion-Tudoran reapare în sentința civilă 1712 din dosarul 37591/3/2009 a Tribunalului București. Nemulțumit de faptul că instituția Casei de Pensii întârzia să îi comunice decizia de pensionare din dosarul 4638/02.03.2009 și îi greșise o cifră privind anul nașterii, Ion-Tudoran a deschis proces.
Prin acțiunea civilă promovată la aceasta instanță și înregistrată cu nr. XXXXXXX/24.09.2009, reclamantul Ion-Tudoran Corneliu Bogdan a chemat-o in judecată pe pârâta Casa de Pensii a Municipiului București, ca prin hotărârea ce se va pronunța, aceasta să fie obligată să îi comunice decizia de pensionare care a fost emisă în dosarul nr. 4638/02.03.2009, să se constate că la emiterea deciziei nu s-au avut în vedere toate elementele necesare calculării pensiei și să fie obligată pârâta la emiterea unei decizii care să aibă la bază toate elementele și datele referitoare la persoana sa, respectiv vârsta, durata și valoarea contribuției la asigurările sociale etc”, solicita în septembrie 2009 judecătorul Ion-Tudoran. Conform însă constatărilor instanței Tribunalului București, pensia de serviciu mult-râvnită îi fusese totuși aprobată judecătorului. „Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată și reține că prin Decizia nr. R xxxxx/15.03.2007, pârâta a respins cererea de înscriere la pensie de serviciu pe care reclamantul a formulat-o la data de 07.12.2006, motivând că acesta nu are vechimea de 25 de ani în magistratură conform art. 82 din Legea nr. 303/2004. Ulterior, la data de 12.03.2009, pârâta a emis decizia nr. 189600 prin care i-a recunoscut reclamantului dreptul la pensie de serviciu începand cu data de 25.02.2009, pe baza unei vechimi in magistratura de 27 de ani.”, se arată în Hotărârea nr. 1712 din 01/03/2010 din dosarul 37591/3/2009 a Tribunalului București. Parte, evident, în acest dosar, Corneliu Bogdan Ion-Tudoran nu a cerut atunci anularea deciziei sub motivul că își mai desfășoară, încă, activitatea de judecător. Astfel că hotărârea Tribunalului București a rămas definitivă. Așadar, din data de data de 12.03.2009, cu decizia de pensionare emisă, Ion-Tudoran era pentru statul român un pensionar. Unul de lux, căci pensia sa de serviciu fusese stabilită atunci la suma de 10.053 lei.
Conform răspunsului oficial, în baza de date a CSM cererea de pensionare 10687/C/27.10.2006 aprobată de Dan Lupașcu lui Ion-Tudoran „nu se regăsește în evidențe”. Însă se află cererea de eliberare din funcția de judecător, prin pensionare, numărul 28730/1154/08.09.2009. La 17.09.2009 plenul CSM a amânat luarea în discuție a solicitării. După trei ani (timp în care Casa de Pensii i-a emis decizia de pensionare) Ion-Tudoran a revenit și a solicitat CSM, prin adresa 2/7819/2012, fie suspendarea analizării cererii de eliberare din funcție, fie retragerea acesteia. Motivul invocat de Ion-Tudoran era acela că nu îi fusese încheiat procesul de recalculare a pensiei.
Cititi mai mult pe national.ro/
Loading...