https://tb.ziareromania.ro/Ungaria-incepe-sa-retraga-din-puterile-speciale-acordate-premierului-Viktor-Orban/4ca96562e263025627/327/0/1/70/Ungaria-incepe-sa-retraga-din-puterile-speciale-acordate-premierului-Viktor-Orban.jpg
document.getElementById('caption_news_image').innerHTML = 'Foto: Facebook/ Viktor Orban';

Ungaria incepe sa retraga din puterile speciale acordate premierului Viktor Orban

Guvernul ungar a inceput procesul de retragere a puterilor speciale controversate acordate premierului Viktor Orban odata cu izbucnirea pandemiei de COVID-19.

O propunere legislativa in aceasta privinta a fost depusa de catre vicepremierul Zsolt Semjen putin inaintea miezului noptii de marti spre miercuri, transmite dpa.

Dupa ce proiectul va fi examinat si aprobat de Parlament, starea de urgenta si atributiile aferente acordate prim-ministrului ar urma sa fie ridicate pe 20 iunie, a scris ministrul Justitiei, Judit Varga, pe pagina sa de Facebook.

In luna martie, Parlamentul de la Budapesta i-a acordat Guvernului Orban o autoritate extraordinara pentru a putea combate pandemia de COVID-19, fara a preciza data expirarii acestor atributii.

Masura a atras imediat critici dure din partea Opozitiei si a altor tari, Executivul condus de Viktor Orban fiind acuzat ca se foloseste de criza de sanatate publica pentru a acapara cat mai multa putere.

Legea i-a permis executivului ungar sa conduca prin emiterea unor ordonante. De la adoptarea actului normativ, Guvernul Orban a emis peste 100 de ordonante, existand acuzatii ca unele dintre acestea incalca protectia datelor, drepturile salariatilor si transparenta masurilor administrative.

Criticii sustin ca doar lui Viktor Orban ii revine sa renunte la puterile respective.

In ultima perioada, numarul noilor cazuri de COVID-19 a scazut semnificativ in Ungaria. In aceasta tara, pana marti, numarul total al persoanelor confirmate cu noul coronavirus a ajuns la 3.771, iar cel al deceselor la 499.

Citeste si Viktor Orban tine Ungaria inca o luna in stare de urgenta, timp in care guverneaza prin decret