https://www.mediafax.ro/images/pixel.png
Întrebările din spatele IMM Invest: antreprenorii nu ştiu de ce sunt refuzaţi la creditare

Întrebările din spatele IMM Invest: antreprenorii nu ştiu de ce sunt refuzaţi la creditare

by

O rată de respingere foarte mare din partea băncilor, lipsa transparenţei privind criteriile de evaluare a dosarelor, dar şi comunicarea deficitară a autorităţilor cu privire la aspectele care ţin de program sunt printre principalele probleme din spatele programului IMM Invest. Programul oferă posibilitatea antreprenorilor din companiile mici şi mijlocii să obţină credite de la bănci cu garanţii de până la 90% oferite de stat. Până în prezent, aproape 59.000 de IMM-uri au aplicat pentru un credit garantat de stat prin programul IMM Invest, iar mai mult de 450 de credite au fost deja aprobate, potrivit datelor FNGCIMM (Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri), instituţia care gestionează programul. ”Una dintre problemele din cadrul acestui program este reprezentată de faptul că aplicanţii nu primesc justificare de la bănci dacă le este refuzată creditarea. Băncile nu şi-au făcut publice condiţiile de analiză, nu se ştie în funcţie de ce criterii acordă sau refuză creditarea prin IMM Invest. Fiecare bancă din program are propriile reguli de evaluare a dosarelor şi acestea nu sunt publice”, a explicat consultantul fiscal Valentina Saygo. O altă problemă este reprezentată de faptul că programul nu este suficient de bine explicat şi există sincope în comunicarea dintre autorităţi, bănci şi beneficiar. ”Există discuţii legate de acordarea unor garanţii suplimentare. Sunt diverse forme de garanţii cerute de bănci pe lângă cea de 80% (la firme mijlocii) sau de 90% (la firme mici şi micro) garantată de stat. Pentru ca banca să îţi acorde creditul, trebuie să acoperi cu garanţii în valoare de 100% valoarea creditului, uneori procentul ajunge la 110- 120- 130%. Dacă eşti într-o zonă de risc ridicată, garanţia trebuie să acopere şi până la 150%. Afacerile din HoReCa, saloanele de înfrumuseţare sau magazinele din mall-uri sunt printre business-urile care primesc un grad de risc ridicat”, a mai spus Valentina Saygo. Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, a spus că va corecta astăzi, în şedinţa de Guvern, ordonanţa de urgenţă privind programul IMM Invest.

ULTIMELE ȘTIRI


Mai multe subiecte: Trebuie să repornim businessul Jurnal de carantină

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri: imm invest, guvern. credit companii, credit imm