Fanii japonezi vor putea să-i aclame şi să-i huiduie pe jucători de acasă
by Adrian PetculescuFanii japonezi vor putea să-i aclame şi să-i huiduie pe jucători de acasă, în direct, pe stadioanele pe care se dispută meciuri fără spectatori, graţie unei aplicaţii pe telefon, care a fost deja testată, informează Reuters.
Sistemul Remote Cheerer le permite fanilor care urmăreasc meciurile la televizor de acasă să-i încurajeze sau să-i huiduie pe jucătorii de pe teren prin intermediul smartphone-urilor lor. Ei pot trimite ori o scandare preînregistrată, ori propriul mesaj. Vocile pe care le trimit vor reverbera în jurul stadionului în timp real, transmise de difuzoare uriaşe.
Yamaha Corporation, care a dezvoltat aplicaţia, a testat recent sistemul pe Shizuoka Stadium ECOPA, cu o capacitate de 50.000 de locuri, care este utilizat în principal pentru fotbal, de două cluburi din J.League, Jubilo Iwata şi Shimizu S-Pulse, care au participat la probe.
Fanii care se uitau la televizor au putut să-şi trimită susţinerea prin 58 de difuzoare amplasate în jurul terenului. Telespectatorii pot decide care difuzor va transmite mesajul lor.
"La un moment dat în timpul testului pe teren, am închis ochii şi am avut impresia că fanii erau chiar acolo, pe stadion cu mine", a declarat Keisuke Matsubayashi, un oficial al companiei stadionului.
Deocamdată nu se cunoaşte când va reîncepe campionatul japonez de fotbal. Competiţia a fost oprită, la finalul lunii februarie, din cauza pandemiei de coronavirus, după ce s-a jucat o etapă.