https://mediastiriv1.freenode.ro/image/202001/w295h180/media-157961164633100100.jpg

Negocieri cu miză URIAȘĂ între taberele lui Orban și Ciolacu: septembrie este cheia

by

Curtea Constituţională a României (CCR) discută miercuri sesizarea privind Legea referitoare la prelungirea mandatelor autorităţilor administraţiei publice locale. Judecătorii vor trebui să decidă cine va stabili data alegerilor locale: Guvernul (PNL) prin Ordonanță sau Parlamentul (PSD) prin lege.

Între emisarii lui Ludovic Orban și Marcel Ciolacu au avut loc primele discuții, iar cele două mari partide au căzut de acord că luna potrivită pentru organizarea alegerilor locale este septembrie.

Sursele noastre susțin că Ludovic Orban își dorește organizarea alegerilor în prima duminică din septembrie (6 septembrie), în timp ce Marcel Ciolacu și cei de la PSD își doresc organizarea alegerilor în ultima duminică din septembrie (27 septembrie).

Organizarea alegerilor în luna septembrie comportă o serie de riscuri. Asta ar însemna că pre-campania electorală s-ar organiza în luna august, o perioadă în care oamenii sunt plecați în concedii, iar mesajul riscă să ajungă la foarte puține persoane.

În schimb, pentru PNL ar fi ideală luna august, știut fiind faptul că atunci vin acasă mulți români din diaspora și pot ridica un nou val împotriva celor de la PSD.

Având în vedere cele două riscuri, Marcel Ciolacu și-ar dori organizarea alegerilor la finalul lunii septembrie, în așa fel încât campania electorală să aibă loc tot în luna septembrie.

Totul va depinde de ceea ce va decide CCR. Dacă data alegerilor va fi stabilită de către Guvern, atunci vom avea în prima duminică din septembrie (6 septembrie). Dacă data alegerilor va fi stabilită de către Parlament, atunci alegerile ar putea avea loc în ultima duminică din septembrie (27 septembrie).