PUBLIKA.MD
Fracțiunea PDM nu se grăbește să-și facă testul la COVID-19. O parte dintre democraţi vor face testul săptămâna viitoare
by PUBLIKA.MDFracțiunea PDM nu s-a grăbit să-și facă testul la COVID-19, deși deputatul Eugeniu Nichiforciuc a fost diagnosticat cu această boală. O parte dintre democrați au ales să aștepte până săptămâna viitoare, iar cei care și-au făcut azi testul, vor afla abia luni rezultatul.
Secretariatul legislativului a elaborat un grafic pentru ca deputaţii să meargă la laboratoarele private să-și facă testul la COVID-19.
Potrivit programului stabilit, democrații trebuiau să-și facă testul sâmbătă până la ora 12.00. Printre cei cărora li s-au prelevat probe este deputatul PDM, Angel Agache, care a plătit din buzunar testul de 800 de lei.
"Astăzi la 8 și 20 am avut programare pentru a face testul la COVID-19. Rezultatul va fi luni. Sper să fie unul negativ. Noi am vorbit că merg doar cei care au fost mai aproape de domnul Nichiforciuc, cred că toți colegii mei sunt responsabili", a declarat Angel Agache, deputat PDM.
Nu știm deocamdată câți deputați PDM au urmat exemplul colegului lor, deoarece nu toți au răspuns la telefon pentru a ne oferi această informație.
Monica Babuc ne-a declarat că vrea să fie sigură de rezultat așa că luni va merge la laborator. Același lucru ni l-a spus și Igor Vremea.
Președintele PDM, Pavel Filip, și președintele fracțiunii democrate, Dumitru Diacov, nu au răspuns la apelurile noastre.
În următoarele zile, urmează să facă testul și parlamentarii din celelalte fracțiuni.