Zilele mâniei și dezbinării cu virusul Corona

Zilele de 15, 16 și 17 mai ale anului de dizgrație 2020, petrecute în litera unei libertăți acordate din neatenția unor guvernanți incapabili măcar de o dictatură inteligentă, au fost martorele a trei tipuri de imprudență sanitară: masarea a zeci de mii de români la frontierele naționale spre a pleca sau veni din și în România, în căutarea unor guvernări mai competente și, respectiv a unui adăpost familial mai sigur – imprudența utilă; masarea a mii de români pe pajiști, peluze și în fața restaurantelor întredeschise, pentru a se distra, inclusiv făcând în ciudă guvernului – imprudență voluptorie; masarea a sute de oameni în Piața Victoriei din București (și a câtorva zeci prin piețele altor orașe) pentru a cere autorităților respectarea Constituției și a drepturilor și libertăților lor fundamentale – imprudență necesară.

Imprudența este fapta săvârșită cu înțelegerea consecințelor negative pe care le-ar putea avea, dar cu speranța că ele nu se vor produce. În speță, consecința negativă este infectarea cu virusul Corona.

PANDEMIA CA INSTRUMENT PENTRU SCHIMBAREA ORDINII SOCIALE ȘI POLITICE

În ceea ce mă privește, sunt convins că virusul amintit este real și are un nivel ridicat de periculozitate. O periculozitate care nu se manifestă doar pe plan biologic, ci și pe cel economic și social. El nu îmbolnăvește numai organismul uman, ci și societatea. Nu omoară numai omul, ci și economia. Nu afectează numai plămânii, ci și creierul; nu doar respirația, ci și gândirea. Dacă nu credeți, priviți în jur. Inclusiv la cele trei zile de mai pomenite anterior!

Nu am nici o dovadă care să îmi permită a afirma că răspândirea virusului în lume este expresia unei conspirații. În schimb, avem indicii temeinice care conduc la suspiciunea rezonabilă că pandemia este folosită în scopuri politice și geopolitice; respectiv atât pentru a răsturna raporturile de putere dintre stat și cetățeni, cât și pe cele dintre state, atât ordinea internă (trecând de la democrație la dictatură), cât și ordinea mondială (trecând de la idealul democrației transfrontaliere la realitatea unui neo-imperialism de tip nazist). Covid19 s-a transformat astfel în „Covidism”, adică într-o ideologie neo-nazistă, opusă solidarității personaliste (adică solidarității între indivizi umani cu șanse egale și cu personalitate distinctă, integrați într-o comunitate coerentă), care înlocuiește coeziunea comunitară cu egalitatea silnică (egalitarismul) a indivizilor asociali, fără identitate și fără drepturi.

Toate cele trei tipuri de „imprudență” menționate nu sunt decât forme de protest împotriva conspirației care vrea să transforme metoda „distanțării sociale”, recomandată de medici pentru a întrerupe lanțul infectării cu virusul Corona, într-o metodă de „desocializare” prin spaimă a persoanei umane. Redusă la statutul de individ fără apartenență la o comunitate anume, deci fără identitate culturală, aceasta poate fi apoi inclusă (fără a fi integrată) în diverse colective (nu comunități) de muncă globalmente necesară, cu geometrie variabilă. Un alt „om de tip nou”, într-o „ordine mondială de tip nou” care plătește „munca disciplinată” prin garantarea unui consum standardizat, situat la nivelul subzistenței.

Nu știu dacă toți „protestatarii imprudenți” poartă în conștiință aceste idei în acești termeni. Cu siguranță, însă, acestea se află în subconștientul lor și le-au dictat comportamentul. De ce să dai buzna afară din țara ta dacă te simți în siguranță aici? De ce să spargi barierele poliției de frontieră ca să intri într-o țară al cărei regim politic îl huiduiești? (Acești din urmă oameni nu își caută securitatea pe care nu au găsit-o în altă parte, în România modernă, ci în formele de socializare arhaice ale României premoderne; nu în „casa părinților”, ci în „casa străbunicilor”.) De ce să te distrezi prin parcuri riscând îmbolnăvirea, când asemenea plăceri pot fi lesne amânate sau înlocuite cu altele mai igienice, decât pentru a exprima refuzul unei separări despre care nu mai ești convins că a are doar rațiuni medicale? De ce să îți asumi riscul contaminării sau chiar al morții, adunându-te prin piețele publice în apărarea unor idei abstracte despre drepturi și libertăți, Constituție și legi, decât din sentimentul că dacă nu o faci acum, mai târziu va fi prea târziu? Da, toți aceștia sunt protestatari, care și-au manifestat furia în forme diferite, în funcție de puterea de înțelegere și nivelul de educație al fiecăruia.

REPLICA NEPUTINȚEI UNEI PUTERI ABUZIVE

Cum a reacționat conducerea țării la acest întreit protest? Capitulard, la frontiere. (Faptul este aproape simbolic, indicând o incapacitate și o lipsă de voință principială a actualilor conducători ai României de a apăra frontierele naționale.) Represiv, în parcuri. (Au fost închise și, pare-se, chiar amendate, fără vreo bază legală certă, terasele care i-au atras pe petrecăreți.) Pervers, în piețele publice publice. (Mai exact în Piața Victoriei.) Managementul crizei prin abandon, prin isterie și, respectiv, prin zâzanie.

S-au purtat unii dintre acești protestatari nerezonabil în raport de rigorile protecției împotriva agresiunii virale? Tot ce se poate. Călătoriile în și din străinătate, puteau fi amânate. La petrecerile la iarbă verde, cu siguranță, se putea renunța. Ceea ce era necesar și urgent era protestul împotriva abuzurilor politice și ridicarea împotriva încălcării de către puterea politică a contractului dintre stat și poporul român care este Constituția. Această încălcare afectează inclusiv administrarea corectă și eficientă a pandemiei, nu numai sub aspect medical, ci și economic, social și politic. De aceea se poate spune că singurul protest absolut necesar și totodată singurul explicit din punctul de vedere al mesajului, a fost cel din Piața Victoriei.

Urgența acestei manifestări este dovedită și de împrejurarea că, inclusiv privind prin prisma celorlalte proteste, se constată că dialogul dintre puterea politică și cetățeni nu se mai bazează pe încredere, ci doar pe monopolul violenței deținut de stat. Or, acest monopol a devenit ilegitim prin chiar faptul încălcării Constituției de către instituțiile statului.

Conducerea țării nu poate cere cetățenilor să respecte voluntar nici măcar reguli de conduită conforme bunului simț, după ce, pe perioada stării de urgență, ea: a) a fost prima care a încălcat orice reguli, începând cu Constituția însăși; b) a impus populației măsuri absurde și ineficiente care au adus-o le exasperare; c) și-a pierdut orice credibilitate printr-un comportament abuziv și partizan, netransparent și iresponsabil, menit a sădi suspiciune, ură și dezbinare în societate. Iată de ce, soluția sa este supunerea cetățenilor prin forță sau măcar amenințarea cu forța; iar pentru a-i domina, pentru a face recurgerea la forță mai eficientă, se apelează la strategia clasică a dezbinării. Ceea ce explică, de asemenea, și concentrarea atacului mediatic asupra protestatarilor cu numărul cel mai mic (deocamdată, cel puțin), cei din Piața Victoriei.

Răspunsul autorității politice și prepușilor săi față de comportamentul sunt semnul: i. neputinței de a gestiona corect criza; ii. spaimei în fața revoltei sociale, în prezent aflată doar în faza de cartonaș galben; iii. incapacității de a învăța din cele întâmplate și a schimba ceva în politica aplicată; iv. hotărârii de a nu se da în lături de la nimic pentru păstrarea puterii.

DESPRE ARTA DIVIZĂRII MASEI CRITICE

Spaima a fost atât de mare, încât au fost deschise conserve prețioase din cămara jurnalismului miluit și a societății în uniformă civilă. Demonstranții au fost, astfel, atacați pe două linii principale. Una ar fi aceea că ei au oferit un pretext pentru ca autoritățile să înăsprească restricțiile și eventual să revină la starea de urgență. Alta, că, în spatele protestelor s-ar găsi un inamic extern doritor să destabilizeze România inclusiv prin răspândirea infecției și sporirea tensiunilor sociale consecutive carantinei. Iar dacă este vorba despre un inamic extern atunci nimeni nu este mai potrivit decât Rusia.

Culmea este că lozincile strigate în Piața Victoriei erau preluate din retorica Președintelui Trump, iar nu din cea a Președintelui Putin. Iar dacă punem cap la cap toate acestea ar rezulta că Rusia cooperează cu Guvernul român (!) pentru a-i oferi ca pretext spre întărirea represiunii interne răspândirea ideilor Președintelui SUA (!); aceasta prin intermediul unor provocatori locali și ai unor agenți sub acoperire, urmați de niște revoltați naivi ori de niște politicieni de mâna a doua dornici de afirmare la o tribună publică. (sic!)

Oare, avea nevoie guvernul român de câteva sute de protestatari în Piața Victoriei, pentru a da vina pe ei pentru reescaladarea virozei? Avea la îndemână sutele și miile din jurul grătarelor de mititei.

Cei din Piața Victoriei erau necesari pentru altceva. Pentru a folosi virusul în scopul dezbinării criticilor regimului și al apărătorilor Constituției. Jocul este la două capete. Celor care anterior denunțaseră abuzurile puterii politice și avertizaseră poporul asupra nevoii de a-și apăra drepturile și, în general, ordinea constituțională, li se spunea: „Iată, poporul se ridică și vă urmează mesajul. Voi ce faceți acum? Nu vă alăturați poporului? Dacă nu o faceți sunteți lași și duplicitari. Poporul nu mai are de ce vă urma ideile. Iar dacă o faceți, înseamnă că ați dat apă la moară celor care vor revenirea la starea de urgență. Iată unde i-ați dus pe ”nemulțumiții responsabili” care au înțeles că acum trebuie să se izoleze, iar nu să protesteze!”

Unii s-au dus să își manifeste solidaritatea cu „demenții” care le-au urmat îndemnul de a-și apăra drepturile. Frustrați, în mod firesc, de numărul mic al celor care, deși denunțaseră abuzurile în comunicarea virtuală, nu ieșiseră să li se opună în termeni reali, au acuzat duplicitatea și lașitatea.

Alții au rămas acasă, punând semnul egalității între „lașitate” și „responsabilitate”, și încercând să scape de mustrările de conștiință prin afirmarea tezei că protestul, iar nu supunerea, face jocul guvernanților incompetenți și opresivi.

Și astfel, spre satisfacția acestor guvernanți, opoziția s-a împărțit în „opoziție iresponsabilă” și „opoziție lașă”, reprezentanții fiecăreia aruncând anateme unul asupra altuia și astfel permițând puterii politice instalate să pregătească înăsprirea opresiunii.

SCENARII NAIVE SAU SCENARII PERVERSE?

Cel mai înduioșător scenariu alternativ lansat pe piață a fost cel potrivit căruia partidul care a organizat protestul ar fi fost mult mai inteligent dacă în loc de aceasta ar fi ținut lumea în casă și ar fi demonstrat astfel conducerii abuzive a statului că nu este nevoie de represiune pentru a face regulile respectate.

Nu am putut identifica nici un partid aflat în spatele acțiunii din Piața Victoriei, dar presupunând că ar fi fost unul, mă întreb care partid din România (ba chiar din întreaga lume) este capabil să țină la domiciliu o populație claustrată timp de două luni cerându-i să respecte disciplina recomandată de un guvern în care, pe bună dreptate, nu crede?

Mai presus de toate acestea, însă, întrebarea supremă este dacă știe cineva un exemplu în istorie care să arate că acceptarea dictaturii i-a determinat pe dictatori să îndulcească dictatura?! Eu unul nu cunosc așa ceva. Când cel cu suflet de slugă pleacă spinarea, stăpânul îi pune mai multă povară în cârcă, iar nu mai puțină. „Capul ce se pleacă sabia nu-l taie, / Dar cu umilință jugu-l încovoaie.” – spune Bolintineanu.

Criteriul unei revolte eficiente este capacitatea ei de a-și atinge ținta. S-a mai spus și asta pentru a se demonstra că protestul din Piața Victoriei ar fi fost prost gândit întrucât, deși ținta sa era ridicarea restricționării drepturilor, efectul ar fi livrarea unui pretext (evident, cel al ascuțirii luptei proletariatului biologic cu imperialismul virotic) pentru înăsprirea restricțiilor.

Așa este, însă premisa eficienței unei contestări este ca ea să fie suficient de masivă în raport cu puterea contestată și să aibă loc la timp potrivit, respectiv înainte ca aceasta din urmă să se poată consolida prea mult. În măsura în care criticii abuzurilor guvernamentale erau sincer preocupați de negarea acestora și doreau eficientizarea protestului, ei trebuiau să i se alăture, iar nu să îl denunțe ca „dement” în cor cu perpetuatorii respectivelor abuzuri.

Ca și în medicină, în politică un antidot prea slab accentuează agresiunea bolii, în loc să o înlăture. „Prea puțin și prea târziu” este numele unui sindrom responsabil pentru agravarea crizelor pretutindeni, totdeauna și în toate domeniile.

„Acum nu este momentul!” Iată argumentul miopilor și fricoșilor; al colaboraționiștilor și defetiștilor. Pentru aceștia momentul nu este niciodată potrivit spre a acționa. Iar când admit că momentul este potrivit, nu acționează întrucât este prea târziu.

DESPRE ARTA COMPROMITERII

Sunt convins că există conspirații. Știu pentru că eu însumi am conspirat. Protestele din Piața Victoriei nu au fost pregătite, însă, de Guvern. Nu avea nevoie de așa ceva și, fiind informat asupra stării de spirit a populației, nu avea nici un motiv să se joace cu focul.

Organizatori au fost activiști ai societății civile care au și asigurat legalitatea manifestării, notificându-o primăriei. Nu am nici un motiv să mă îndoiesc de buna credință a acestora, deocamdată. Ea îmi pare probată și de ușurința cu care s-au expus penetrării de către tot felul de agenți provocatori, individuali sau colectivi.

Guvernul a profitat însă de ocazie și a reacționat așa cum știe mai bine: prin diversiune, intoxicare, manipulare, spre a obține dezbinarea, suspiciunea mutuală și chiar ura reciprocă a criticilor săi. În acest context a fost aplicată și bine cunoscuta strategie a exportului crizei interne, prin acuzarea Rusiei de a se afla în spatele actului de indisciplină sanitară a românilor altfel fericiți – nu-i așa? – să stea în carantină. Ce contează că asta strică și mai mult relațiile, și așa tensionate, cu o putere mondială din vecinătatea noastră apropiată?

De la aducerea în piață a faimoșilor huligani Ceaușescu și Dide, simboluri ale mișcării #rezist, sacrificați pentru a se asocia protestul cu imaginea lor, până la „deconspirarea” unei tinere care, din câte înțeleg, nu are dreptul să se manifeste în apărarea Constituției întrucât produce filme pentru satisfacerea imaginației sexuale a adulților, gata acum să arunce piatra asupra ei asemenea celor fără greșeală (parcă Isus a s-a exprimat în apărarea femeilor condamnate de moralitatea fariseică), nimic nu a fost cruțat.

De astă dată motivul nu a fost atât dezbinarea, cât compromiterea prin asocieri și afirmații calomnioase. „Nu îi urmați pe aceștia, căci iată cu cine sunt înhăitați!”

Oare Danton, Marrat și alți lideri ai revoluției franceze de la 1789 să fi fost niște îngeri fără de prihană? În orice caz, în 1989, la răsturnarea regimului comunist au participat mulți vânzători de bilete în plus, traficanți de țigări Kent, pierde vară bulevardieri și alții asemenea. Unii au făcut gesturi excesive. Lozincile și așteptările multora au fost adesea diferite și chiar contradictorii. A pătat asta noblețea revoltei pentru libertate? (Nu discut acum ce a fost în spatele ei și ce i-a urmat.) Dimpotrivă! Fără ei izbânda libertății (din păcate, vedem astăzi, deloc ireversibilă) ar fi fost imposibilă. Ei au făcut primii dovada eroismului, unii dându-și viața pentru drepturile civile ale celor care le-au supraviețuit. Ce ar fi fost atunci dacă acești oameni ar fi rămas acasă, ca să nu dea regimului pretextul de a scoate tancurile pe străzi? Foarte probabil, cei care astăzi îi laudă pe generalii rămași la popotă întrucât soldaților trimiși la moarte chiar de ei, le put bocancii, nu ar fi avut libertatea de a exprima nici un fel de păreri. Noroc că Ceaușescu – cele de atunci, iar nu cel care astăzi i-a preluat abuziv numele – nu a avut la dispoziție amenințarea unui virus.

AUTORITĂȚILE ROMÂNE ÎȘI EXPORTĂ CONFLICTUL INTERN

Ce dovadă avem, totuși, că în spatele acestor manevre se află chiar puterea politică oficială? Desigur, presa este liberă, și faptul că reprezentanții ei cei mai cunoscuți nu au găsit nici o scuză, necum vreun merit, protestului din Piața Victoriei, este o pură întâmplare, dacă nu chiar expresia unicității adevărului văzut prin prisma unică a presei de azi, în fine reconciliată cu sine sub semnul pandemiei Covid 19.

Ceea ce dă altă dimensiune lucrurilor spuse de un CTP sau Tismăneanu, este intrarea în scenă a unui profesor universitar la Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul” (unitate de învățământ superior a SRI), până în 2019 șef al Colegiului Național al acesteia, după ce fusese consilier prezidențial pentru securitate națională, director al Colegiului Național de Apărare etc. etc. L-am numit pe dl Iulian Fota, pe care îl cunosc personal (sau credeam că îl cunosc) și despre care pot spune că nu este repezit sau teribilist. Ei bine, acesta, om, evident, mai bine informat decât majoritatea cetățenilor români, a afirmat public că prezența mea în Piața Victoriei (acolo unde nu am gesticulat, nu am strigat lozinci, nu am dat declarații presei, nu m-am erijat în lider al protestelor, nu am căutat câștiguri politice sau de imagine) demonstrează „caracterul antioccidental” al evenimentului (sic!). Or, astăzi, când cineva spune antioccidental spune automat „pro-rus”.

Cum eu știu foarte bine că nu este așa, și totodată știu că și dl Fota știe realitatea, având acces la informațiile culese de serviciile de specialitate, nu pot trage decât concluzia că minciuna este parte a unui plan al autorităților statului, speriate de posibilitatea ca aceia care au demonstrat teoretic nevoia apărării Constituției și a drepturilor cetățenești încălcate, să se asocieze cu victimele încălcării acestora, gata să se lupte pentru ele.

Iar când a doua zi după amintita declarație, apar printre demonstranți reprezentanții unui mic partid neparlamentar cu un discurs extrem de suveranist și foarte antiguvernamental, și preiau această teză a autorităților, altminteri contestate de ei, pentru a mai exclude pe cineva din dispozitivul critic, orice urmă de îndoială dispare.

Spiritul și brațul, morala și sabia, liderii și masa nu trebuie lăsați împreună cu nici un preț. Iată teama și tema guvernanților sau guvernatorilor României (cum vreți să le spuneți).

STAREA DE ALERTĂ MAXIMĂ A GUVERNULUI IOHANNIS-ORBAN

Momentul cel mai potrivit pentru a protesta împotriva încălcării drepturilor tale și a schimbării ordinii democratice, care le garantează, prin suspendarea executării contractului tău cu statul – Constituția, este chiar acela în care respectivele drepturi și libertăți sunt violate. Dacă asta coincide cu o pandemie, nu ai de ales decât să îți asumi riscul îmbolnăvirii.

Ceea ce a câștigat Guvernul Iohannis-Orban în Piața Victoriei nu este alibiul pentru o nouă stare de urgență, ci scindarea forțelor de opoziție ale societății civile (opoziția parlamentară a fost anihilată de mult) și a elitei ideologice a acesteia, cu consecința de a adânci deruta în masa nemulțumiților și a câștiga timp pentru consolidarea capacității sale de a supune societatea.

Din fericire guvernatorii sunt prea slabi pentru a profita de această victorie.

Ceea ce a câștigat poporul, și asta se vede din caracterul disproporționat al reacției, este că opresorii au început să se teamă. Nu încă suficient (ceea ce s-ar fi întâmplat, poate, dacă reprezentanții tuturor celor trei tipuri de proteste s-ar fi adunat împreună și nu s-ar fi risipit, cu gesturi diferite, pe tot cuprinsul țării), dar semnificativ. Scânteia este mică, dar atunci când fânul nemulțumirii se va fi uscat destul, ea poate aprinde ditamai căpița.

Ar fi bine ca aceia care au astăzi puterea politică în România să se gândească la asta și să vadă în evenimentul din Piața Victoriei, dar și în cele petrecute prin alte părți, un ultim avertisment sever. Nu am avut impresia că cineva a dorit în aceste zile să ia cu asalt sediul Guvernului. Nu i s-a cerut nici să își dea demisia în douăzeci și patru de ore. (E și greu de văzut cine i-ar putea lua acum locul.) I s-a atras atenția, doar, că așa nu se poate. Și că oricât de amenințător ar fi virusul Corona, vine o zi în care frica pentru pierderea libertății (cu tot ce înseamnă libertatea potrivit prevederilor contractului nostru social) poate deveni, pentru mult mai mulți, mai mare decât frica de viroză.

Sub acest aspect dl Ludovic Orban are dreptate. După cele trei zile de mai, trebuie trecut de la starea de alertă la starea de alertă maximă. Aceasta nu privește, însă, starea cetățenilor, ci pe aceea a guvernanților. Spre binele tuturor.