https://mediastiriv1.freenode.ro/image/201906/w295h180/media-156095895234477400.png
Foto: facebook.com

Avertizare meteo - Prognoză specială pentru București

by

Administrația Națională de Meteorologie a emis o prognoză specială pentru București, pentru intervalul 27 mai ora 12.00 - 31 mai ora 23.00, care anunță instabilitate atmosferică accentuată, mai ales în timpul după-amiezelor, informează Mediafax.

Instabilitatea se va manifesta prin averse, grindină, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și posibil vijelii.

Ploile pot avea și caracter torențial, astfel în intervale scurte de timp cantitățile de apă vor depăși, în medie, 10 - 15 l/mp și izolat 20 l/mp.

Vor fi temperaturi maxime în jur de 21 de grade, iar spre finalul săptămânii se vor atinge 23 - 25 de grade. Temperaturile minime vor fi de 10 - 12 grade.