https://infooradea.ro/wp-content/uploads/2020/01/politia-interventie1.jpg

Tanara de 21 de ani, din judetul Bihor, urmarita international pentru o crima savarsita in Franta, retinuta de politistii bihoreni

by

Luni, 25 mai a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale – Compartimentul Urmăriri împreună cu polițiștii Postului de Poliție Tinca din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au depistat și reținut o femeie de 21 de ani, din comuna Tinca, județul Bihor, urmărită internațional.

Autoritățile franceze au emis pe numele acesteia un Mandat European de Arestare, fiind bănuită de comiterea unei infracţiuni de omor, pe teritoriul Franței.

Aceasta a fost prezentată unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, care a emis pe numele său o ordonanță de reținere pentru 24 de ore.

Marți, 26 mai a.c., cea în cauză a fost prezentată la Curtea de Apel Oradea, iar magistrații au emis pe numele său un mandat de arestare provizorie pentru o perioadă de 15 zile, în vederea predării către autoritățile franceze.

Aceasta a fost încarcerată în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor.